Un scurt istoric al cenaclurilor şi atelierelor de literatură contemporană din Bucureştiul ultimului deceniu începe obligatoriu cu Cenaclul „Euridice“, pornit de către Marin Mincu, în Sala Oglinzilor a Uniunii Scriitorilor, în primăvara lui 2002. Cenaclul avea sprijinul suplimentului Ziua literară, în care au publicat la început mai toţi tinerii autori ce aveau să se afirme în anii 2000. Am mai scris despre importanţa acestei serii de întîlniri (al căror şir l-am şi pierdut la un moment dat), atît pentru mine, care am avut acolo prima lectură publică, înainte să împlinesc 19 ani, cît şi pentru un mare număr de poeţi şi prozatori tineri din toată ţara, care l-au frecventat în anii ce au urmat. După mutarea cenaclului la Muzeul Literaturii Române, apoi la Biblioteca Metropolitană (unde are loc astăzi, destul de haotic şi numai pentru o mînă de oameni, cenaclul ce poartă, în memoria criticului fondator, numele lui Marin Mincu), „Euridice“ şi-a pierdut treptat relevanţa – deşi cred că prin 2006 încă mai era un loc frecventabil. Prim-planul în termeni de notorietate şi influenţă l-a luat, de la mijlocul deceniului, „Poeticile cotidianului“, seria fondată de Răzvan Ţupa în Club A devenind, din 2005, cel mai interesant şi mai atractiv eveniment literar al Bucureştiului. „Poeticile cotidianului“ (ajunse în 2010 la ediţia 150) s-au transformat în „Atelierelaţionale“, una dintre cele mai îndrăzneţe şi mai experimentale formule de promovare a poeziei ca interacţiune şi dialog continuu, însă „Atelierele“ nu au mai continuat multă vreme, Ţupa închizînd seria după aproape şase ani.

Clubul de lectură „Institutul Blecher“, pe care l-am pornit împreună cu graficiana Ana Toma, în septembrie 2009, a încercat să îmbine experienţa inaugurală a cenaclului în care mă formasem cu spiritul mai deschis şi lipsit de morgă al literaturii contemporane. În sfîrşit nu mai era cazul să vo