Administraţia locală a transmis un raport succint cu realizările din zona Cetăţii Alba Carolina, în ultimii ani şi feed-back-ul proiectului de promovare a vestigiului renovat, “Respiră Aerul Istoriei”. Reprezentanţii primăriei se laudă cu 40.000 de turişti care au vizitat Cetatea în urma promovării acesteia la 7 târguri de turism, naţionale şi internaţionale şi prin materiale de prezentare. Printre performanţele oraşului găsim “Alba Iulia, primul oraş din România în revista Unesco-World Heritage şi prezenţa acestuia în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare îmbrăţişare umană în jurul unui obiectiv istoric, la nivel mondial. Vă prezentăm comunicatul Primăriei Alba Iulia:
“După prea mulţi ani în care a fost
Pornind de la premisa că nu e suficient să ai Cetatea pentru a o transforma într-un motor turistic de dezvoltare al oraşului, ci e obligatoriu să o şi promovezi, să ştie şi alţii că există şi cât de mult s-a schimbat, municipalitatea din Alba Iulia a derulat pe parcursul ultimului an o campanie consistentă de promovare a Cetăţii Alba Carolina. Eforturile de promovare turistică sunt susţinute de cifre: peste 40.000 de vizitatori la 7 târguri naţionale şi internaţionale de turism (Bucureşti, Cluj, Braşov şi Lugano, în Elveţia), mai mult de 200 de agenţii de turism contactate, zeci de mii de materiale promoţionale realizate (ghiduri turistice multilingve, broşuri, steguleţe, cărţi poştale, film de prezentare a Cetăţii şi campanii de promovare mediatică, în mediul online, tv şi outdoor). Acestea sunt doar câteva din eforturile imediate ale campaniei de promovare a Cetăţii cu fonduri europene nerambursabile, prin proiectul