Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Porumboiu despre dosarul procurorului condamnat la închisoare: „Era o caracatiţă ca în filmele cu mafioţi“

Publicat in Adevarul, miercuri 28 martie 2012 ·

Adrian Porumboiu, omul de afaceri din Vaslui vizat de ancheta în care fostul procuror ieşean Ioan Ciofu ar fi luat 10.000 de euro mită, nu vrea să comenteze sentinţa dată de Înalta Curte de Casaţie, dar priveşte cu scepticism către justiţie. Ciofu a fost comdamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Alături de fostul procuror ieşean, care acum profesează ca avocat, a mai fost condamnată şi Maricica Ioviţă, femeie de afaceri din Valsui, la doi ani de închisoare cu executare. Aceasta a fost acuzată că i-ar fi dat bani fostului procuror pentru a-l învinui pe Adrian Porumboiu de infracţiuni economice. DETALII AICI

Fostul arbitru internaţional spune că ancheta care l-a vizat ar fi fost orchestrată de mai mulţi oameni influenţi la acea vreme. „A fost un gest urât făcut de procuror! Era o caracatiţă ca în filmele cu mafioţi, cu un scenariu bine pus la punct. Veneau în control câte 26 de inşi de la Finanţe pe care şi eu îi plătesc cu vreo 40 de milioane pe an, cât sunt contribuţiile mele la stat. Tot circul ăsta a durat vreo patru luni. Nu au găsit nimic pentru că aveam toate actele în regulă. În plus, norocul meu a fost că persoana care a făcut denunţul mi-a atras atenţia că mi se pregăteşte o înscenare“, a povestit Adrian Porumboiu pentru iasi.adevarul.ro.

Adrian Porumboiu, principalul concurent al Maricicai Ioviţă de pe pe piaţa pâinii şi a cerealelor din Vaslui, spune că miza scandalului din 2006 a fost falimentarea lui. „Nimeni nu-mi garantează că nu mai există oameni ca procurorul Ciofu în justiţie. Dintr-o mie au prins pe unul. Nu sunt convins că astfel de practici au dispărut. Nici nu ştiu câţi or mai fi ca Ciofu“, a precizat omul de afaceri.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a afla noutăţi din judeţ!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°