Dacă aţi fi avut nevoie doar de opinia unui profesionist, fără îndoială că n-aţi fi apelat la mine, pentru că uneltele mele aparţin mai degrabă intuiţiei decît judecăţilor de valoare. Îmi iau din pornire această măsură de precauţie deoarece am fost mustrat de cîteva ori că acord unor tineri autori note mai mari decît cele pe care aceştia le merită. Poate că este aşa, dar numai în măsura în care manuscrisul/cartea cu pricina promite mai mult decît conţine. În plus, pe vremea cînd eram profesor, mi-am dat seama că notele proaste nu reprezintă un mijloc de stimulare nici pentru elev, nici pentru dascăl, aşa că, ruşinat şi resemnat că n-am găsit o altă cale, m-am retras din învăţămînt.
Şi pînă la urmă nu poezia este problema, ci autorul. Atunci cînd există, poezia îşi creează autorul chiar mai mult decît acesta o creează pe ea. Aş fi tentat să reproduc cîteva acorduri din poezia poeţilor tineri pentru a vă convinge că ea ţine pasul cu ceasul:
Teodor Dună: „ca o mie de vietăţi scăpate, carnea se rostogoleşte din mine, / tot mai multă, mai grea, mai înăbuşitoare. / sub tălpi, în mormane se aşază. / o vezi – şi nu e îndeajuns. / şi tot mai mult, zgomotul ierbii acoperă zgomotul cărnii. / atîrn de mine, cu marginile vîrîte una în alta. doar cîteva / au mai rămas. şi abia atunci simt cît granit / emană acest soare de aur şi cît granit în mine.“
Ruxandra Novac: „Noi sîntem o fotografie din Marele Ziar / noi construim obsesiile funcţionarului mărunt din colţ /.../ noi dresăm metafizica şi hamsterii şi / dragostea şi ale tinereţii valuri / sîntem exhibiţionişti primăvara şi voyeuri toamna. / claustrofobi tot sezonul. / Ceasurile torc umede în duminica aceasta / rîioasă / plimbă-ţi psihicul în altă parte aici / nu a mai rămas nimic.“
Claudiu Komartin: „cînd nu mai sînt coşmaruri / înseamnă că m-am trezit / şi cînd mă trezesc mă întreb dacă voi mai duce şi
