Şcolile generale 1, 2, 3 şi 11 au cerut Inspectoratului Şcolar suplimentarea numărului de locuri.
„Pot spune că sunt cereri de suplimentare de câte o clasă pregătitoare şi o clasă I la Şcolile Generale 1 şi 3. La Şcoala Generală 2 cererea de suplimentare este pentru clasa I. De asemenea, la Şcoala Generală 11 există o cerere de suplimentare a claselor I", a spus Inspectorul şef, Dorel Agache.
Interesul pentru aceste şcoli este explicat de şeful IŞJ prin... jobul părinţilor. Mai exact, părinţii locuiesc în localităţi precum Hărman, Tărlungeni, Săcele, Cristian, dar lucrează în Braşov şi doresc să-şi aducă şi copiii la şcoală aici.
În 2 aprilie, la sediul şcolilor vor fi afişate listele cu înscrierile admise şi înscrierile respinse (din lipsă de locuri).
Cea de-a treia etapă de înscrieri este programată în intervalul 23 - 27 aprilie. În această etapă vor fi soluţionate cazurile copiilor din circumscripţie care au optat în etapa a doua pentru o altă unitate de învăţământ şi au fost respinşi, dar şi cazurile copiilor din circumscripţie care nu au participat la prima etapă.