TIMISOARA. Un catalog virtual, ce poate fi verificat la orice ora de parinti, fara a mai fi nevoiti sa treaca pe la scoala, va fi introdus in Timis. Inspectoratul Scolar vrea sa-i apropie pe parinti de dascali.
Ideea nu este una noua, si in alte judete din tara fiind implementat un asemenea sistem. „Am vorbit cu reprezentantii firmei care dezvolta softul ce trebuie implementat pentru a afla exact care sunt conditiile in care poate fi indrodus in judetul Timis acest proiect”, a precizat Marin Popescu, inspectorul general in cadrul Inspectoratului Scolar Timis.
Scopul introducerii acestui catalog il reprezinta, pe de o parte, transparenta creata intre scoala si parinti si, pe de alta parte, un mijloc de prevenire a absenteismului scolar care, in a atins cote alarmante in randul elevilor timiseni.
Parintii vor putea, pe baza unei parole, sa afle ce note au primit copiii lor, cate absente au adunat si de la ce materii au lipsit, daca au fost implicatii in anumite situatii la scoala s.a.m.d.
Pe de alta parte, catalogul online va fi actualizat zilnic. Astfel, parintii vor fi la curent cu tot ce se intampla. In zilele urmatoare, a anuntat inspectorul general, urmeaza alte discutii cu reprezentantii firmei care dezvolta programul, pentru a stabili cu exactitate costurile si etapele de implementare a catalogului virtual. Fondurile pentru implementarea softului in Timis ar urma sa vina de la MEC.
TIMISOARA. Un catalog virtual, ce poate fi verificat la orice ora de parinti, fara a mai fi nevoiti sa treaca pe la scoala, va fi introdus in Timis. Inspectoratul Scolar vrea sa-i apropie pe parinti de dascali.
Ideea nu este una noua, si in alte judete din tara fiind implementat un asemenea sistem. „Am vorbit cu reprezentantii firmei care dezvolta softul ce trebuie implementat pentru a afla exact care sunt conditiile in care poate fi indrodus in jude