Urma să joace la Festivalul “Gala VedeTeatru” de la Buzău, din luna mai, în “Nimeni nu-i perfect”, spectacol montat de maestrul Radu Beligan pe un text de Simon Williams, aflat în repertoriul Centrului Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu”. Urma să fie programat până la sfârşitul acestei stagiuni şi “Azilul de noapte”, o producţie a Teatrului Metropolis, din distribuţia căruia făcea parte. Dar Ştefan Radof nu a mai aşteptat, s-a dus cu grabă, parcă, spre... Dincolo, acolo unde sălăşluiesc tot mai mulţi artişti mari, unde s-a mutat de doar două luni şi cumnatul său, actorul Emil Hossu.
A murit în dimineaţa zilei de 28 martie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Fusese internat cu o zi înainte, “din cauza mai multor suferinţe cronice”. Avea 77 de ani.
Un om drag prietenilor, cunoscuţilor, spectatorilor de teatru, dar şi cinefililor! Un intelectual select. O caracterizare pe potriva omului şi actorului o face criticul de film Irina Margareta Nistor, care spune că Ştefan Radof era un actor strălucit de teatru, dar, din păcate, a jucat destul de puţin în filme. Primul său lungmetraj a fost “Dimineţile unui băiat cuminte” (1967), regizat de Andrei Blaier. Apoi a creat personaje în: “Prea mic pentru un război atât de mare” (1970) – filmul de debut al lui Radu Gabrea; “Vlad Ţepeş” de Doru Năstase, “Balanţa” de Lucian Pintilie sau “Începutul adevărului/Oglinda” de Sergiu Nicolaescu.
Irina Margareta Nistor afirmă că actorul avea “o fizionomie mult prea de intelectual” pentru vremurile de dinainte de 1990, de aceea nu se putea încadra în ceea ce se căuta în acea perioadă. “Trăgea la dosar” şi faptul că a fost deţinut politic. “... Era un actor fermecător, foarte bun vorbitor. A fost şi scenarist, şi o prezenţă cu totul aparte, faţă de toţi ceilalţi. E vorba de o fizionomie care se pierde. Noi avem din ce în ce mai puţine figuri de intelectual acum, când