Curtean, 25 de ani împliniţi ieri, va fi în premieră titular mîine, cu Gaz Metan, în semifinalele Cupei, tocmai în faţa echipei la care s-a consacrat.
Cel mai scump transfer al "cîinilor" din mercato de iarnă, Alex Curtean, pentru care Dinamo a achitat Timişoarei 400.000 de euro pentru 50% din drepturile federative, a sărbătorit ieri 25 de ani. Şi va primi în dar un loc de titular mîine seară în prima manşă a semifinalelor Cupei, contra lui Gaz Metan, în Ştefan cel Mare. Va fi o premieră pentru sibian în trupa roş-albă, care a făcut ochi în fotbalul mare chiar în echipamentul medieşenilor. Curtean îl va înlocui pe Alexe în banda stînga.
Dacă antrenorul şi colegii mizează pe el contra formaţiei lui Pustai, familia este principalul susţinător al mijlocaşului de bandă. Alex a trecut peste etapa în care a fost suspectat de probleme cardiace, staff-ul medical afirmînd clar că a fost vorba de o suprasolicitare la efort. Tatăl, mama şi sora lui au postat pe pagina de Facebook o fotografie cu fotbalistul de la aniversarea de un an! O poză alb-negru, cu toţi patru, şi mesajul: "Să fii puternic, să lupţi pentru a cîştiga campionatul şi Cupa României!".
Trei lucruri mai puţin ştiute despre Curtean
- Tatăl, Dan Ioan Curtean, a evoluat la începutul anilor '80 la Luceafărul Bucureşti, fiind coleg cu Hagi, Lăcătuş, Rednic, Gică Popescu şi Balint. A fost, vreme de-o vară, şi în lotul Stelei. Mama, Carmen, e fostă handbalistă, iar sora, Daciana, joacă acum handbal la HC Galaţi.
- Cînd a făcut majoratul, i-a rugat pe părinţi să-i redecoreze camera în culorile alb-roşu, fiind de mult timp un simpatizant al "cîinilor".
- E un mare fan al jocului Xbox, încingînd adevărate campionate de fotbal cu amicii.
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Bonetti sau Rednic? Soarta lui Ciobotariu la Dinamo depinde, în mare parte, de rezultatul partidei de mîine, din