Ieri citeam în avion într-o revistă glamour că, potrivit sondajelor, 59% dintre austrieci sînt fericiți. Autorul, austriac, evident, spunea că a auzit că minus 10% dintre români se declară fericiți și asta înseamnă că 110% dintre români sînt nefericiți (!?). Dar după vizionarea de alaltăieri a filmului lui Peter Kern, Glaube, Liebe, Tod/ Belief, Love, Death, articolul din revista lui Austrian Airlines nu a reușit să mă mai deranjeze pentru că lucrurile se pot privi și altfel decît din avion. Filmul lui Peter Kern, în care regizorul e și protagonist, este povestea unui individ care suferă de obezitate morbidă și care reflectează, încă din generic, la crimele împotriva umanității și la opresiunea Africii de către Europa, declarîndu-se „nedemocratic, isteric, austriac.” În prim plan e relația disfuncțională cu mama lui octogenară care îl urăște pentru infirmitățile lui. Peter udă încă patul la 63 de ani, are diabet, abia își mișcă corpul monstruos și o biciuiește cu sarcasmul lui cu fiecare ocazie. Pentru toate astea și în ciuda lor, bătrîna trebuie să îi poarte de grijă. Va ieși și din ea un monstru fosilizat și toxic pe parcursul filmului.
Cei doi pleacă, pentru sănătatea lui Peter, într-o croazieră cu un vaporaș pe un rîu în Germania. În mijlocul apei, sub pavilion german îi va apropia o mărturisire pe care Paul a ținut-o în el toată viața: e gay. Bătrîna bănuia asta și lipsa ei de surpriză îl umple de fericire. Încearcă și ea să se apropie de fiul ei cu amintiri despre intrarea lui Hitler în Viena și fascinația care i s-a întipărit în minte. Cei doi plutesc în atmosfera lor de dezgust și ură subliminală pînă ce pe vapor și în frigiderul lor tixit se strecoară un șobolan, adică un arab clandestin. Intrusul declanșează toate suspiciunile care zac prin cotloanele minții celor doi, unindu-le. Urmează o crimă. Bugetul minuscul al filmului și mijloacele extrem d