Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluție imobiliară: închirierea locuințelor în regim hotelier

Publicat in News Brasov, miercuri 28 martie 2012 ·

Închirierea în regim hotelier pare a fi o variantă convenabilă şi pentru proprietarii de locuinţe din zonele turistice, iar apropierea Paştelui nu face decât să accentueze această tendinţă. Conform datelor obţinute de Imobiliare.net, preţurile pornesc de la 10 euro pe noapte de persoană, dar pot atinge şi 150 euro pe persoană pentru un sejur de trei nopţi.

Valea Prahovei rămâne campioană în ceea ce priveşte numărul ofertelor de cazare şi pe segmentul închirierilor în regim hotelier. Proprietarii pun la dispoziţia clienţilor unităţi dintre cele mai variate, de la garsoniere în centrul oraşului sau al staţiunii până la case de vacanţă retrase.

Preţul pentru închirierea unui apartament într-o vilă de lux din Sinaia ajunge la 50 euro pe noapte, pe când în zona Braşovului, turiştii pot alege varianta Zărneşti, între Râşnov şi Bran, plătind doar 10 euro pe noapte pentru un loc în vilă. Aceeaşi unitate poate fi însă închiriată şi pe termen mai lung, vila fiind formată din 5 garsoniere în schimbul cărora cei interesaţi pot plăti 1.200 euro pe lună sau 12.000 euro pe an.

La Predeal, de exemplu, turiştii pot închiria o vilă aflată în apropierea pârtiei Clăbucet cu o capacitate de 24 persoane pentru aproximativ 250 euro pe noapte, iar la Râşnov pensiunile oferă pachete cu toate cele trei mese şi cazare pentru trei nopţi într-un cadru rustic la 132 euro/ persoană.

În acelaşi timp Bucovina şi Sibiul au devenit zone turistice alternative la Valea Prahovei. Aici, turiştii pot petrece Sărbătorile Pascale într-o pensiune aflată la doar 200 de metri de Mănăstirea Voroneţ, în zona Gura Humorului, plătind pentru închirierea întregii unităţi 80 euro/ noapte. În Mărginimea Sibiului, pe de altă parte, o persoană poate plăti pentru o noapte de cazare într-o pensiune chiar mai puţin de 10 euro.

“Dacă la oferta din oraşe se mizează mult pe confortul locuinţe

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 12 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°