Cristi Puiu şi-a retras filmul din competiţie, dar regulamentul a permis includerea lui, chiar şi împotriva voinţei regizorului. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Filmul lui Cristi Puiu poate fi considerat marele câştigător al serii. Premiile pentru Cel mai bun film, Cel mai bun regizor şi Cel mai bun scenariu s-au dus către "Aurora".
Regizorul nu a fost, însă, prezent la gală. El a refuzat să îşi înscrie filmul la Premiile Gopo.
Nici "Periferic", debutul lui Bogdan George Apetri în lungmetraj, nu a fost ignorat. Producţia a primit 12 nominalizări şi a obţinut cinci premii.
Ana Ularu i-a mulţumit regizorului care "m-a ajutat să joc în acest film" în momentul în care a primit trofeul pentru Cea mai bună actriţă.
Rolul secundar al Ioanei Flora a fost şi el recompensat cu un Premiu Gopo.
"Din dragoste cu cele mai bune intenţii" le-a adus lui Bogdan Dumitrache şi Adrian Titieni trofee pentru Cel mai bun rol principal, respectiv Cel mai bun rol secundar.
Momentul spectaculos al serii a fost acordarea premiului pentru întreaga activitate Tamarei Buciuceanu.
"Mulţumesc lui Dumnezeu că exist!", a glumit actriţa.
Iurie Darie şi Dumitru Gaiţă, asistent al lui Gopo, au primit trofee pentru carierele lor.
82 de ani
are Tamara Buciuceanu-Botez, actriţa care a primit trofeul pentru întreaga activitate.