Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Busuioc: \"La noi în ţară, vedetele sunt ca meteoriţii\"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 martie 2012 ·

După ce a studiat \"dorsala anticiclonului Azoric\", cel mai bun prezentator meteo din Europa, care se descrie ca fiind un tipicar, se plânge de calitatea \"valorilor\" din România.

Cel care ne anunţă vremea în fiecare zi la Pro TV, Florin Busuioc, deşi actor, şi-a luat în serios rolul de purtător al informaţiilor meteo pentru telespectatori şi a făcut o pasiune din meseria sa.

De curând, vedeta Pro TV a participat la o conferinţă pe probleme meteo la Bruxelles.

"Când am fost chemat să prezint rubrica Meteo nu aveam în plan nimic altceva. Mi s-a părut că aceasta este în mod greşit considerată Cenuşăreasa televiziunii. Eu sunt un pic mai ticăit. Adică dacă fac un lucru vreau să-l fac bine. Prima mea provocare a fost să înţeleg ce e cu «dorsala anticiclonului Azoric». Sau ce este «coeficientul indicelui confortului termic». Am aflat foarte mule lucruri şi m-a interesat şi să le explic celor care mă ascultă. Toate schimbările care se petrec la nivel planetar ne interesează. Vrem să ştim ce se va întâmpla cu planeta asta când ne vor creşte copiii. Meteo e o pasiune. Nu mă chinuie şi nu-mi mănâncă viaţa, dar este o pasiune şi mă interesează să fac informaţiile cunoscute".

O conferinţă care te pune pe gânduri

La Bruxelles, Florin Busuioc "a fost stârnit" şi de o discuţie la care au participat specialişti în domeniu, dar şi mulţi prezentatori de televiziune din Europa.

"S-a vorbit despre ce urmează să facem ca să stopăm toate aceste schimbări sau să modificăm un pic evoluţia agresivă a poluării. Ni se cere să destupăm minţile oamenilor, că nu e bine ce se întâmplă".

Între vedete şi meteoriţi

După zeci de ani în lumea showbiz-ului, Busu spune că "în România nu există vedete".

"Există nişte oameni cu o oarecare popularitate sau cu o foarte bună influenţă asupra unor mase de public", dar şi că "oamenii care sunt foarte buni în ceea

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, a murit la 65 de ani

News.ro acum 31 minute
Marius Baţu, o legendă a muzicii folk din România, fost colaborator al trupei Holograf şi al formaţiei Pasărea cu Colibri, a murit la 65 de ani.

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum o ora
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

Botosani News acum 11 minute
Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputaților, a anunțat astăzi principalele măsuri din programul de guvernare p

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum 2 ore
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 4 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°