E infinit mai bine să citeşti poezie decît să scrii orice. Ca să încep direct cu sfîrşitul. Şi, de fapt, poezia e singurul „de citit“ cînd n-ai nici timp, nici nervi şi eşti în pană (sau avalanşă) de emoţii. Adică, în cazul meu, de dimineaţa pînă seara. De pildă azi, gîndindu-mă la ce să scriu pentru dosarul din Dilema veche, am petrecut ore întregi pe lîngă aragaz (mi-au ieşit şi găluştele prea pufoase), tot nici o idee. La urmă am spus: ce puii mei? Nu scriu nimic, mai bine deschid pachetul cu cărţi, pe care mi l-a adus poştaşul cu trei zile întîrziere, şi deschid, şi deschid iarăşi, absolut la întîmplare şi citesc:
„aş vrea să fiu
altundeva
dacă aş fi altundeva
aş vrea să fiu aici
închipuindu-mi că
un poem ar deveni, nu ştiu cum,
mai important decît frigul
şi durerile de dinţi“
acum o să spuneţi că e făcătură şi că nu aveam cum să citesc aşa ceva exact în momentul în care aveam evident nevoie să citesc aşa ceva. Dar n-aveţi decît să nu mă credeţi pentru că eu tot am început să citesc pe datorie a lui t.s. khasis. Îl ştiţi sigur, e băiatul ăla care joacă în filmul cu V. Leac. Şi s-a făcut totul, foarte frumos. Ca în poezia lui Dan Sociu. Aceea pe care i-am trimis-o unui băiat pe mail cînd nu mai ştiam ce să-i spun şi nu puteam decît să urlu la el. Să-mi amintesc... e aşa:
„aş vrea să-ţi pot vorbi cu blîndeţe
ca şi cum ferestrele
casei noastre
ar da înspre mare
şi zilele ni le-am petrece
privindu-ne
şi seara ai picta
sau ai ţese
şi prietenii ar veni la noi înotînd
şi organele noastre
şi-ar fi uitat de tot
activităţile fasciste
şi viaţa noastră ar fi curată
ca un cuţit de măcelărie
proaspăt şters“
„aş vrea să-ţi pot vorbi cu blîndeţe“ zice... şi o face. Scriind, acestui om i se îndeplineşte dorin
