Se apropie 1 aprilie, ziua păcălelilor. S-au pregătit de 1 aprilie atât Puterea (PDL, UNPR, UDMR) cât şi Opoziţia (PSD, PNL şi PC), adică cei care s-au aflat cu schimbul la guvernarea României şi care, încă, nu au fost traşi la răspundere penală pentru faptele lor de genocid şi subminarea economiei naţionale în ultimii 22 de ani. Pentru a nu se păcăli (ei, însăşi) cu puşcăria, parlamentarii au eliminat din Codul penal infracţiunea de subminare a economiei naţionale !
După ce au sărăcit ţara şi pe cetăţeni, Puterea şi Opoziţia caută să păcălească alegătorii prin sondaje măsluite, inoculându-le ideea că actualii deţinători ai fotoliilor de Primari şi Preşedinţi de Consiliu judeţean sunt cei mai îndreptăţiţi să rămână pe funcţii !!! Aceşti farisei ai politicii îşi exprimă autoevaluările cu atâta seninătate, ca şi cum – tu, ca alegător – n-ai avea altă alternativă şi trebuie să le dai votul în alb, că aşa zic sondajele !
De fapt, românii au fost păcăliţi cu modificărea Legii electorale de alegere a primarilor şi preşedinţilor de Consilii judeţene într-un singur tur de scrutin. Prin înţelegerea tacită dintre actuala Putere şi Opoziţie, s-a renunţat la alegerea acestora din două tururi de scrutin, o soluţie cu adevărat democratică în desemnarea unui lider local şi a unei majorităţi fireşti în Consiliile locale şi judeţene, dar PRM-ul şi PNG-ul invită cetăţenii la vot şi-i îndeamnă să voteze împotriva falsificatorilor, ipocriţilor şi vorbăreţilor de pe canalele lor private de televiziune.
Se ştie că, mulţi dintre ei i-au păcălit pe alegători cu ofertele electorale din iunie 2008 şi nu au făcut ce au promis, iar alţii au dosare penale pentru corupţie. Unii dintre primarii de mari municipii au fost condamnaţi la închisoare. Alţi primari din alte municipii, oraşe şi comune se bucură de tergiversarea sau amânarea dosarelor ori a proceselor penale aflate pe r