* timp de două zile, municipalitatea brăileană organizează dezbateri privind asistenţa socială
Brăila găzduieşte, zilele acestea, prima întâlnire a Corpului Profesional al Specialiştilor în servicii sociale. În cadrul dezbaterilor privind asistenţa socială, organizatorii - Primăria Municipiului Brăila şi Direcţia de Asistenţă Socială Brăila -, şi-au propus să prezinte activitatea pe care o desfăşoară zi de zi, să realizeze un schimb de experienţă la nivel naţional, în beneficiul participanţilor şi al asistenţei sociale în ansamblul său. De asemenea, se urmăreşte clarificarea unor aspecte organizatorice ale instituţiilor de asistenţă socială, în vederea valorificării rezultatelor activităţii şi metodelor proprii de intervenţie în domeniul social. Invitaţii evenimentului sunt: primarul municipiului Brăila, Aurel Gabriel Simionescu, viceprimarul Doiniţa Ciocan, preşedintele Corpului Profesional al Specialiştilor în Servicii Sociale, Ştefana Zibileanu şi directorul executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială, Nicoleta Mihaela Oancea. Dezbaterile continuă astăzi, la Sala de Conferinţe a Hotelului Traian, cu începere de la ora 9.00, având ca teme analiza de nevoi şi programarea bazată pe nevoi în domeniul social, harta nevoilor şi a resurselor la nivel local şi legea finanţării serviciilor. * timp de două zile, municipalitatea brăileană organizează dezbateri privind asistenţa socială
Brăila găzduieşte, zilele acestea, prima întâlnire a Corpului Profesional al Specialiştilor în servicii sociale. În cadrul dezbaterilor privind asistenţa socială, organizatorii - Primăria Municipiului Brăila şi Direcţia de Asistenţă Socială Brăila -, şi-au propus să prezinte activitatea pe care o desfăşoară zi de zi, să realizeze un schimb de experienţă la nivel naţional, în beneficiul participanţilor şi al asistenţei sociale în ansamblul său. De asemenea, se urmăreşte cla