Probele din dosarul lui Mihail Boldea dovedesc "samavolnicia" acţiunilor deputatului privind obţinerea unor imobile, acţionând fără scrupule şi într-un caz chiar cu violenţă, potrivit motivării deciziei instanţei supreme de arestare preventivă în lipsă a lui Boldea.
Judecătorul instanţei supreme care în 22 martie a emis mandatul de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Mihail Boldea a reţinut în motivarea deciziei, document obţinut de agenţia MEDIAFAX, o serie de susţineri ale procurorului DIICOT.
"Din probele dosarului rezultă implicare directă a inculpatului în ceea ce s-ar putea numi samavolnicia cu care s-a acţionat pentru obţinerea unor imobile, terenuri sau apartament în municipiul Galaţi. Nu a fost niciun fel de scrupul, ci s-a acţionat chiar cu violenţă asupra unei părţi vătămate", notează judecătorul în motivare.
Judecătorul mai reţine şi depoziţia procurorilor DIICOT prezentată la momnentul discutării propunerii de arestare preventivă, potrivit căreia "din datele existente la dosar rezultă că Mihail Boldea a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, a cerut unor persoane să nu declare nimic în legătură cu cauza de faţă şi a contactat pe unii avocaţi din anturajul său pentru a acorda asistenţă juridică acelor persoane".
Instanţa a mai notat în documentul citat şi argumentul anchetatorilor DIICOT potrivit căruia "dacă aceste persoane au fost arestate, cu atât mai mult se impune arestarea preventivă a inculpatului Mihail Boldea".
Instanţa supremă a confirmat, marţi, mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile emis în 22 martie pe numele deputatului Mihail Boldea, acesta fiind dus în arestul IPJ Galaţi.
Unul dintre avocaţii lui Boldea, Marius Striblea, a declarat că deputatul nu a dat marţi o declaraţie în faţa instanţei, dar că "va face cu siguranţă declaraţii" la completul de cinci judecători al instanţ