Citesc un excelent text al Leliei Munteanu (din ce în ce mai inspirată în ultima vreme) şi realizez că nici coana mare nu-şi dă seama cât de aproape de realitate e. Că viaţa bate filmul la curul gol. Ceea ce se întâmplă zilele astea în România se numeşte jaf organizat în bandă. E exact ca-n American Outlaws, filmul despre banda lui Jesse James.
Ăştia micii, pe care i-a împrumutat la SIE partidul-stat (sau invers, dar nu ne mai luăm de la nişte amănunte), sunt paravanele perfecte pentru prăduirea la blană a tot ce mai are de preţ republica asta până la alegeri. Cumva într-o oglindă cu băieţii ăia tineri americani, care odată întorşi de la război au descoperit cum le iau căile ferate fermele cu japca şi s-au pus pe jefuit băncile unde-şi ţineau invadatorii banii, kinderii de pripas care populează azi Palatul Victoria alcătuiesc o bandă iresponsabilă. Numai că ăştia, cu MRU magistral pe post de Colin Farrell şi la fel de zâmbitor ca el, curăţă într-o viteză nebună zăcăminte, terenuri concesionabile, regii şi societăţi monopoliste de stat.
Mai au să ne dea în leasing pe noi, dar cred că vestea o vom afla după desigilarea urnelor. E un soi de fervoare a jafului, de parcă nu ar mai exista viaţă după alegerile generale. Am fost întrebat recent, în emisiunea Sandrei Stoicescu, dacă eu cred că există vreo soluţie de oprire a demenţei. Am spus, apăsat, duba, spre stupoarea celor prezenţi în studio, generând reacţii politice indignate. Azi sunt convins că atunci am greşit. Ăştia-s de împuşcat.
Citesc un excelent text al Leliei Munteanu (din ce în ce mai inspirată în ultima vreme) şi realizez că nici coana mare nu-şi dă seama cât de aproape de realitate e. Că viaţa bate filmul la curul gol. Ceea ce se întâmplă zilele astea în România se numeşte jaf organizat în bandă. E exact ca-n American Outlaws, filmul despre banda lui Jesse James.
Ăştia micii,
