Inter Milano traversează cel mai slab sezon din ultimii zece ani. Aflată pe locul opt în Serie A, fosta campioană a Italiei se află la zece puncte faţă de locul trei, ultimul care duce în Liga Campionilor şi este greu de crezut într-o revenire atât de puternică a Interului, având în vedere că până la final au mai rămas doar nouă etape.

Acest sezon ratat este pus de mai toată lumea pe seama faptului că la Inter se produce schimbul de generaţii. Jucătorii care au ţinut echipa în spate în ultimii ani se află la final de carieră, iar randamentul lor nu mai poate fi acelaşi ca în sezoanele trecute. Alt factor determinat care s-a discutat a fost motivaţia întregii echipe pentru performanţă. Este greu ca după ce câştigi tot să continui în aceeaşi manieră mereu, indiferent de moment şi de adversar. Se spune că inevitabil apare rutina, uzura, lipsa provocărilor determinând o slabă concentrare în rândul jucătorilor care duce la rezultate slabe.

Cu siguranţă că aceste lucruri contează în rezultatele recente ale echipei, dar nu le consider ca fiind principala problemă care a determinat această situaţie. Este adevărat că mulţi dintre oamenii de bază ai Interului au ajuns la o vârstă care nu le mai permite să dispute 50-55 de meciuri la cel mai înalt nivel într-un sezon. Oameni de bază precum Maicon, Lucio, Chivu, Sjneider sau Pazzini arată o scădere de formă uriasă faţă de sezoanele precedente.

Totuşi, aceste condiţii nu justifică un eventual loc şapte sau opt în Serie A. Îmbătrâniţi sau nu, obosiţi sau nemotivaţi, jucătorii actuali ai Interului pot să fie în faţa unor echipe din primele şapte locuri precum Lazio, Roma, Udinese sau Catania. Aşdar, cred că sezonul falimentar al Interului se datorează în totală măsură preşedintelui Massimo Moratti care arată că s-a săturat momentan de fotbal. Odată ce şi-a atins obiectivul principal, acela de a câştiga Liga