Întâlnirea Atelierului de Filosofie şi Antropologie Medicală din februarie 2012 a avut loc în ultima zi a lunii, la biblioteca Clinicii Medicală II din Cluj-Napoca. Discuţiile au fost moderate de dl conf. univ. Király István, de la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca, coordonatorul atelierului. Tema propusă pentru această întrunire a fost: Naşterea acasă – practică din trecut, premise pentru viitor. Pe marginea acestui subiect, dna Elena Bărbulescu, antropolog, cercetător ştiinţific la Institutul „Arhiva de folclor“ al Academiei Române, a sistematizat rezultatele unor cercetări proprii.
Naşterea acasă. În perioada 1995–2010, dna Elena Bărbulescu a realizat o serie de interviuri cu femei din şapte comune clujene, având ca temă rememorarea propriilor naşteri. Perioada luată în studiu a fost 1948–1989. „Există puţine cercetări pe acest subiect în domeniul ştiinţelor umaniste“, preciza cercetătoarea amintită, în justificarea alegerii temei. În anii ’50 ai secolului trecut, naşterea acasă era practica obişnuită. Din interviuri, se desprinde concluzia că naşterea era un eveniment simplu, obişnuit, ce putea să aibă loc în casă, la câmp, în drum spre sau de la fântână, în şură sau alte anexe gospodăreşti. Importanţa prestabilită consta în naturaleţea actului, iar în plan simbolic se considera că Dumnezeu trimite copilul, ca o formă de binecuvântare. Majoritatea femeilor incluse în studiu (cu vârste între 60 şi 80 ani la momentul interviului) au declarat că nu au fost niciodată la o consultaţie ginecologică şi au născut stând în genunchi, unele fiind singure în acele momente. Odată cu instalarea comunismului în România, a început să se dezvolte o politică pronatalitate. Astfel, una din priorităţi a fost construirea de noi dispensare, dotate cu sală de naşteri. În 197
