Un cercetător de la Universitatea Cambridge a lansat o nouă teorie care combate autenticitatea Giulgiului din Torino şi a învierii lui Isus Christos, scrie Daily Mail.
Thomas de Wesselow, istoric al artei de la Cambridge este de acord cu faptul că trupul Mântuitorului a fost învelit cu pânza Giulgiului, dar susţine că Învierea a fost o iluzie optică şi că apostolii au fost duşi de nas.
Dacă acest lucru se dovedeşte a fi adevărat, scenariul care a dus la naşterea creştinismului ar zdruncina din rădăcini religia pe care în prezent o împărtăşesc 2 miliarde de oameni.
Teoria lansată de Wesselow invocă faptul că imaginea imprimată pe pânză ar fi avut un impact deosebit asupra minţii unui om de acum 2.000 de ani, neobişnuită cu ceea ce se ştia până la acea vreme.
"Ei au perceput imaginea de pe Giulgiu ca o copie înzestrată cu viaţă a Mântuitorului. La acea vreme imaginile reprezentau o prezenţă psihologică, erau văzute ca o o parte separată dintr-o realitate evidentă, ca şi cum ar avea viaţă în ele", a explicat Wesselow.
"Să ne punem în locul apostolilor. Să intre în mormânt la trei zile de la răstignire, în semiobscuritate şi să vadă imaginea imprimată pe veştmântul mortuar, trebuie să fi fost un mare impact", a declrat cercetătorul de la Cambridge.
Biblia spune că Petru, Iacob, Toma, Maria Magdalena şi alţi discipoli ai lui Isus l-ar fi văzut păe acesta în carne şi oase după ce a murit. Învierea a constituit dovada supremă că Isus este fiul lui Dumnezeu, lucru care a rămas ca dogmă de fundament în istoria creştinătăţii.
În Noul Testament, se arată că Isus a fost înviat de Dumnezeu după moarte şi S-a arătat mai multor oameni înainte să Se înalţe la ceruri, la 40 de zile. Creştinii sărbătoresc învierea lui Isus în Duminica de Paşti, a treia zi după Vinerea Mare, ziua în care Fiul Domnului a fost răstignit.
Cercetă