Maşina e bună în Bucureşti ca să mergi la mare distanţă, ca să ajungi din centru în noile cartiere de la margine. Pentru a vedea bine oraşul adevărat, trebuie să umbli pe jos. Atunci, casele vechi îşi arată frumuseţea, nu trecătorilor grăbiţi, numai pentru cine se opreşte să se uite. Deseori, faţadele poartă răni adînci, din cauza vîrstei sau a unei încercări bezmetice de a „moderniza“. Alteori, este o paragină întreţinută, cînd proprietarul locuieşte în altă parte, cîteodată chiar în străinătate, nu vrea să cheltuiască cu demolarea, care, şi ea, costă, deci aşteaptă să se destrame ţesutul clădirii, ca haina uitată într-un dulap în care au intrat moliile. Înăuntru nu mai trăieşte nimeni. Case părăsite, în jurul cărora cresc betonul şi sticla, pentru ca Bucureştii să arate „ca în filme“ (fiindcă, pe vremuri, numai la cinema era accesibilă străinătatea).

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulAm făcut încă o dată experienţa unei plimbări şi m-am mirat că au mai rămas case foarte frumoase pe strada Mihail Moxa, care se chema altădată Barbu Catargiu, în amintirea fostului prim-ministru care-şi avusese casa pe Calea Victoriei, peste drum de Academie. Catargi fiind un conservator, apărător al interesului moşierilor cu care se lupta Cuza, numele a fost schimbat cu un cronicar, mai inofensiv. La răscrucea cu Sfinţii Voievozi (nume probabil tolerat prin asociaţie de idei cu Mircea cel Bătrîn sau Mihai Viteazul, deşi, în realitate, erau Arhanghelii, hramul unei biserici vecine), s-a înălţat un hotel strălucitor de nou, pe care scrie „Le Boutique“, la masculin, ca în româna comercială. Pe stînga se întinde curtea Academiei, clădirea lungă fiind văzută din spate, după care vine o impunătoare casă de cărămidă roşie, a cărei destinaţie actuală este enigmatică, fiind indicată de nişte iniţiale, dar odinioară a locuit acolo genera