Prima doamnă a muzicii uşoare româneşti, Corina Chiriac (62 de ani), descrie cele mai frumoase momente dintr-o viaţă dedicată succesului şi marilor scene.
Pe Corina Chiriac am întâlnit-o în cea mai însorită zi de primăvară - avem curajul să spunem aşa, deşi primăvara abia a început. Ne-am aşezat la o terasă cu plopi, pe o stradă oarecare din Bucureşti, orişicât, la parter. Soarele le cobora domnişoarelor bluzele uşor decoltate, dar am dat dovadă de maturitate şi am rămas încremeniţi în scaunul acela, faţă în faţă cu marea doamnă a muzicii uşoare româneşti. Am început cu o poveste şi, ca în orice cântec ce are, la final, o acută sau un „tan-go!", am încheiat cu o concluzie pedagogică. Ne-a dat de gândit Corina Chiriac, căci, văzându-ne aşa, copleşiţi de stângăciile vârstei, ne-a oferit un interviu educativ, o discuţie ca între un adolescent gata de primii paşi adevăraţi şi o mamă blândă. Sau o soră, căci Corina a oprit timpul undeva, în 1972.
Am vorbit, aşadar, despre clipele acelea minunate, pe care le-a păstrat în suflet, pentru a le iubi şi pentru a le visa - despre copilăria sa mai strălucitoare decât oricare din scenele pe care a urcat vreodată şi despre momentele când, de pe ecranele alb-negru ale televizoarelor, era cea mai aproape de români. Aşa cum este, văzută de aici, o stea aproape de lună. În această săptămână, pentru noi, toţi, Corina Chiriac - o clipă de sinceritate, în loc de bun rămas, un gest sublim, care, poate, ne va reaminti de anii noştri buni. Vă mulţumim, vă mulţumim foarte mult.
Corina Chiriac: Dragă Laurenţiu, aş vrea să înţeleg ce anume din copilăria mea ar interesa pe un tânăr din generaţia ta.
„Weekend Adevărul": Vreau să vorbim despre Corina Chiriac, aşa cum era ea înainte ca publicul s-o cunoască. Despre copilărie, adolescenţă, despre tot.
Uite, eu am să te invit la o excursie prin propr