Bursa de la Bucureşti a crescut cu 0,17%, contrar corecţiilor de pe bursele europene, într-o piaţă în care majoritatea investitorilor au revenit pe poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea a scăzut cu aproape 30%, la 18,5 mil. lei.
Piaţa de la Bucureşti a deschis ziua în scădere uşoară, însă după ora 11:15 a revenit pe creştere uşoară, deşi bursele vest-europene au rămas pe roşu, influenţate de temerile investitorilor privind situaţia financiară a Spaniei.
"După o săptămână de uşoare corecţii pe volume mai mult decât modeste, pe piaţa locală săptămâna aceasta a început într-o notă optimistă pe fondul menţinerii sentimentului pozitiv în pieţele dezvoltate, iar această situaţie a ajutat şi la închiderea cu succes a ofertei secundare de la Transelectrica. Deşi în continuare volumele sunt mult sub media anului, interesul la cumpărare este îndreptat către companiile cu un randament generos al dividendului, precum şi către cele care au subperformat piaţa de la începutul anului, printre care titlurile băncilor", a declarat Liviu Avram, şeful departamentului de vânzări al firmei de brokeraj NBG Securities România. La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,21%, în timp ce indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), era în scădere cu 0,23%. Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 18,5 mil. lei (4,2 mil. euro), valoare cu 28% sub rulajul şedinţei precedente.
"Lichiditatea redusă este cauzată de incertitudinile externe care îi fac pe cumpărători să aştepte confirmarea zvonurilor legate de Portugalia, de recesiunea din zona euro. În plus, investitorii aşteaptă şi trecerea adunărilor generale ale acţionarilor pentru a se decide ce vor face ulterior. Este o perioadă slabă pentru bursă. Lipsa de lichiditate este ge