Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inaugurarea Palas, amânată din nou. Află când se va închide şantierul din centrul Iaşiului FOTO

Publicat in Adevarul, joi 29 martie 2012 ·

Oficialii ansamblului urbanistic din spatele Palatului Culturii au anunţat că vor tăia panglica la investiţie pe 31 mai, deşi la sfârşitul anului trecut se lăudau că lucrările vor fi terminate în aprilie.

Inaugurarea ansamplului Palas a fost amânată din nou. Lucrările la investiţia estimată la 260 de milioane de euro din centrul Iaşiului trebuiau finalizate la mijlocul anului 2011. La sfârşitul anului trecut, milionarul Iulian Dascălu anunţa într-o conferinţă de presă că în aprilie 2012 va fi inaugurat Palas. Declaraţia o citeşti AICI.

Verdict ministerial în „afacerea Palas“. Aflaţi ce spun reprezentanţii Guvernului de cel mai controversat proiect imobiliar din Moldova

Proiectul Palas, gaură în bugetul Iaşiului

Joi, 29 martie, oficialii Palas au anunţat pe pagina de Facebook: „Compania Iulius Group, dezvoltatorul ansamblului multifuncţional Palas din centrul Iaşului, o investiţie de peste 260 milioane de euro, anunţă că pe 31 mai 2012 va avea loc inaugurarea“.

Click pe poze pentru a vedea fotogaleria

Reprezentanţii Palas susţin că deschiderea la proiectul scos în afara legii de Curtea de Apel Oradea va fi una grandioasă, pe durata a patru zile.

EXCLUSIV: Palasul dă peste cap traficul din Centru. Vezi aici principalele modificări ale circulaţiei auto din jurul Palatului Culturii (FOTO)

Spa ilegal în curtea „regelui mallurilor“ FOTO

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 28 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 26 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 23 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°