Purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu a declarat, astăzi, referitor la posibilitatea ca Vasile Blaga să coordoneze campania electorală a partidului, că Blaga este un om esenţial în echipa PDL, dar formaţiunea are un preşedinte ales, pe Emil Boc.
"PDL este o organizaţie politică serioasă, care se conduce instituţionalizat. Nu există lideri de facto faţă de lideri formali. A existat o Convenţie în mai, a fost o competiţie acerbă. Partidul a decis ca o anumită conducere să gestioneze, să conducă partidul în alegeri în acest an. Asta nu înseamnă nicio secundă ca această conducere să facă singură ceea ce este de făcut. Domnul Blaga este un om esenţial în echipa care conduce din punct de vedere electoral maşinăria electorală a PDL", a declarat Voinescu.
Acesta a precizat că Vasile Blaga face parte din echipa pe care BPN a validat-o în vederea pregătirii partidului pentru alegeri.
"Experienţa domniei sale în materie de alegeri este foarte preţioasă. Ca pedelist mai tânăr, nu-mi pot imagina alegeri prin care PDL trece fără ca domnul Blaga să fie în echipa de organizare a partidului. Evident că domnul Blaga este parte a echipei, dar, în acelaşi timp, partidul are un preşedinte ales", a mai spus Voinescu.
Deputatul PDL Cezar Preda a declarat, miercuri, într-un interviu pentru Mediafax, că pentru a reuşi în alegeri, PDL trebuie să îşi aleagă o echipă care să conducă partidul în campanie, în fruntea căreia să fie Vasile Blaga, acest lucru neimplicând schimbarea actualului preşedinte al PDL.