Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANCOM simulează astăzi o licitaţie de spectru

Publicat in Bursa, joi 29 martie 2012 ·

Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) a organizat în aceste zile o reuniune a grupului CEE Regional Working Group care are ca subiecte principale de discuţie stadiul trecerii la televiziunea digitală şi situaţia utilizării benzii dividentului digital în regiune, a declarat azi, în cadrul unei conferinţe de presă, Cătălin Marinescu, Preşedinte ANCOM.

La această reuniune participă încă 11 state, iar în cadrul întâlnirii de mâine se va desfăşura un seminar care va simula planificarea şi organizarea unei licitaţii de spectru, a mai spus Marinescu. Această simulare a unei licitaţii de spectru este realizată în vederea familiarizării ţărilor participante cu un astfel de eveniment. De asemenea, o astfel de licitaţie va avea loc în vara acestui an şi în ţara noastră, moment în care vor fi licitate benzile de spectru pentru telefonie mobilă.

De asemenea, în luna februarie, a avut loc Conferinţa Mondială de Radiocomunicaţii (WRC), conferinţă în cadrul căreia se iau decizii privind alocările viitoare de spectru radio, reuniune ce are loc la fiecare patru ani.

"La întrunirea din acest an s-a discutat realocarea frecvenţelor pentru comunicaţiile mobile. Dacă înainte se dezvolta telefonia mobilă, acum răspundem pentru evoluţia internetului mobil care necesită cerinţe diferite", a declarat azi pentru presă, domnul Francois Rancy, Director al Biroului de Radiocomunicaţii al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (UTI).

În ceea ce priveşte discuţiile ce s-au purtat pe tema televiziunii digitale terestre, aceasta înregistrează dificultăţi în acest moment. Principalele probleme sunt legate de relieful ţărilor şi felul în care se propagă undele radio, a adăugat Marinescu. Domnia sa a adăugat că de la discuţiile ce au loc la Conferinţele Mondiale de Radiocomunicaţii şi până la apariţia serviciilor noi există o peri

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 28 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 40 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 52 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°