Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Otopeni. Misterul piciorului descoperit în bagajul chinezului, dezlegat la IML

Publicat in Antena 3, joi 29 martie 2012 · ·

Un fragment din piciorul unui animal, găsit în bagajul unui chinez care se pregătea să plece la Roma, a pus autorităţile pe jar. Iniţial acestea au crezut că este vorba de un picior uman, aşa că cetăţeanul chinez a fost dus la audieri la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Investigaţiile de laborator comunicate de IML au exclus natura umană a fragmentului respectiv. Cetăţeanul chinez a declarat anchetatorilor că a cumpărat fragmentul de la un bărbat necunoscut şi voia să o valorifice la un restaurant din Italia.

Alarma a fost dată în jurul orei 17 pe aeroportul Otopeni, după ce la un control al Brigăzii Antitero, în bagajul unui cetăţean chinez a fost găsită o bucată de picior, congelată, cu unghiile smulse şi fără piele.

Într-o declaraţie pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al SRI Sorin Sava a declarat că este vorba despre un picior uman. Pe fir au intrat criminaliştii, cetăţeanul chinez a fost reţinut pentru cercetări, iar cazul a ajuns la Parchetul General. După cîteva ore, însă, situaţia s-a schimbat radical. Un oficial al ambasadei chineze la Bucureşti a declarat pentru Antena 3 că bărbatul reţinut avea la el o parte din membrul inferior al unui urs.

În acest timp, cetăţeanul chinez a fost audiat la Parchetul General, iar bucata de picior a fost dusă la IML pentru investigaţii, care au stabilit clar că fragmentul nu aparţinea unui om. Într-un comunicat de presă, parchetul a explicat cum a fost posibilă confuzia.

Cetăţeanul chinez a fost audiat ore întregi la parchet. Bărbatul în vîrstă de aproximativ 54 de ani a venit în România de mai multe ori în ultimele luni şi intenţiona să plece cu o cursă low cost către Aeroportul Ciampino din Roma.

Un fragment din piciorul unui animal, găsit în bagajul unui chinez care se pregătea să plece la Roma, a pus autorităţile pe jar. In

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 32 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 36 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Înghețarea ajutorului american pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru logistic din Polonia, confirmă premierul Tusk. „Prindeți-vă centurile, intrăm într-o zonă de turbulențe”

HotNews acum 19 minute
Decizia SUA de a îngheța ajutorul militar pentru Ucraina se face deja simțită în principalul centru din Polonia de sprijin logistic pentru Kiev, a indicat marți premierul polonez Donald Tusk. „Informațiile care vin de la frontieră, de la centrul nos

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

UPDATE - Zelenski spune că disputa cu Trump din Biroul Oval este „regretabilă” şi se declară gata să negocieze pacea. Comentariul vine înainte de discursul preşedintelui SUA în Congres şi după ce Washingtonul a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina

News.ro acum 59 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis marţi o declaraţie, cu câteva ore de adresarea lui Donald Trump către Congres, în care spune că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu preşedintele american „nu a mers aşa cum trebu

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°