Social-democraţii iau în calcul depunerea unor plângeri penale împotriva celor care au semnat şi contrasemnat Hotărârea de Guvern privind înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la UMF Târgu Mureş, despre care susţin că urmăreşte segregarea pe criterii etnice, demersul fiind unul paralel cu depunerea unei moţiuni de cenzură, a anunţat joi conf. dr. Gabriel Ispas, vicepreşedintele Departamentului de Educaţie al PSD, potrivit Agerpres.
Totodată, PSD va demara toate demersurile legale privind anularea acestei decizii, după publicarea ei în Monitorul Oficial.
Gabriel Ispas a precizat că se intenţionează depunerea de plângeri penale pentru primul-ministru Mihai-Răzvan Ungureanu, precum şi pentru miniştrii Educaţiei, Justiţiei şi Finanţelor.
"Guvernul n-a reacţionat la solicitarea universităţii de transparenţă publică. Avem atacul pe Legea 554 a contenciosului administrativ. Va urma deci plângere penală împotriva emitentului (n.r. premierul), dacă acesta nu retrage actul normativ (...) ne vom adresa instanţei de contencios administrativ din municipiul Bucureşti. În privinţa moţiunii de cenzură, decizia este luată, rămâne doar să se stabilească momentul în care se va depune. USL nu este extrem de presat de timp de această chestiune, până la sfârşitul sesiunii parlamentare având posibilitatea de a depune moţiune de cenzură. Oricum nu s-a publicat textul, acesta e privit ca o Fata Morgana, nu se găseşte pe niciun site al Guvernului, nicăieri", a spus Ispas.
Acesta a subliniat că PSD nu se opune drepturilor minorităţilor, dar a adăugat că există o diferenţă între noţiunile de linie de studiu şi noţiunea de facultate - care este o structură administrativă.
Mai mult, a adăugat el, înfiinţarea unei structuri administrative nu se poate face în absenţa unui program de studiu autorizat la acel moment, ceea ce poate duce, între altele, în viitor, la