Laurian Bogdan Voiculescu, individul din Cumpăna acuzat de procurorii DIICOT Constanţa că, timp de aproximativ trei ani, ar fi pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi fotografii cu minori în ipostaze mai mult decât indecente a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Pedeapsa a fost aplicată de magistraţii Judecătoriei Constanţa, în completul prezidat de judecătorul Cătălin Jigău, iar hotărârea poate fi atacată cu recurs, acesta urmând să fie judecat de magistraţii Curţii de Apel. Cazul lui Laurian Bogdan Voiculescu a intrat în atenţia publicului după ce, la sfârşitul lunii ianuarie, autorităţile anunţau că, în urma percheziţiilor efectuate acasă la Voiculescu, au fost descoperite peste 6.000 de fotografii şi aproximativ 1.000 de filmuleţe cu conţinut pornografic, imaginile şi filmele fiind stocate în calculatorul suspectului, dar şi pe hard-uri externe. Cazul a fost instrumentat de procurorii Serviciului Teritorial Constanţa al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Laurian Bogdan Voiculescu, individul din Cumpăna acuzat de procurorii DIICOT Constanţa că, timp de aproximativ trei ani, ar fi pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi fotografii cu minori în ipostaze mai mult decât indecente a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.
Pedeapsa a fost aplicată de magistraţii Judecătoriei Constanţa, în completul prezidat de judecătorul Cătălin Jigău, iar hotărârea poate fi atacată cu recurs, acesta urmând să fie judecat de magistraţii Curţii de Apel. Cazul lui Laurian Bogdan Voiculescu a intrat în atenţia publicului după ce, la sfârşitul lunii ianuarie, autorităţile anunţau că, în urma percheziţiilor efectuate acasă la Voiculescu, au fost descoperite peste 6.000 de fotografii şi aproximativ 1.