Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultatele meciurilor din sferturile Europa League 2012

Publicat in Ziua Veche, joi 29 martie 2012 ·

Trei victorii ale gazdelor cu scorul de 2-1 şi un success răsunător al celor de la Athletic Bilbao pe Auf Schalke; aşa s-ar putea rezuma manşa tur a sferturilor Europa League.

Sporting Lisabona a învins cu 2-1 formaţia ucraineană Metalist Harkov, după ce a condus cu 2-0 prin golurile lui Marat Izmailov şi Emiliano Insua, până în minutul 91, când prin golul căpitanului Cleiton Xavier, Metalist păstrează şanse reale de calificare.

Formaţia olandeză AZ Alkmaar pare să încerce să rupă supremaţia cluburilor iberice în Europa League, învingând Valencia cu 2-1 prin golurile lui Holman şi Martens. Golul formaţiei spaniole a fost marcat de turcul Mehmet Topal, la momentul respectiv egalând situaţia la 1 pe tabelă.

Tot cu 2-1 s-a impus şi câştigătoarea Europa League din 2010, Atletico Madrid. Victoria nu a fost însă obţinută uşor, deşi starul madrilenilor Falcao a deschis scorul încă din minutul 9, Mame Diouf a reuşit să egaleze pentru Hannover 96 în minutul 38, succesul fiind adus pentru Atletico abia în minutul 89 de câtre rezerva Eduardo Salvio.

Meciul cel mai aşteptat al serii a fost şi cel mai spectaculos, Athletic Bilbao dovedind lumii întregi că dubla victorie cu Manchester United nu a fost o simplă întâmplare. Spaniolii au deschis scorul în meciul cu Schalke 04 în minutul 21 prin Llorente, însă germanii au revenit pe tabelă prin golurile legendei vii Raul din minutele 22 şi 59. Finalul însă a fost de coşmar pentru nemţi, Llorente, Oscar de Marcos şi Iker Muniain marcând pe rând pentru a consemna victoria cu 4-2 a echipei Athletic Bilbao.

——————-

Joi seară începând cu ora 22.05 se va disputa turul celor 4 confruntări din sferturile Europa League 2012.

Câştigătoare primei ediţii a Europa League în 2010, echipa spaniolă Atletico Madrid, va întâlni formaţia germană Hannover 96, care a fost învinsă greu de Bayern Munich în ultimul mec

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 21 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 8 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 9 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°