Indignată ieri de spusele lui Columbeanu la adresa ei şi a ieşirii nervoase, Carmen Harra a fost ironică la adresa omului de afaceri, despre care a spus că nu a avut ocazia să vadă vreun preşedinte american sau să aibă pe pereţi o operă de-a lui Fernand Léger.
"În luna mai a anului 2002, la Casa de licitaţii Sotheby's, s-a vândut cu peste 3,5 milioane de dolari una dintre variantele capodoperei «Le Siphon», care sunt într-un număr foarte mic în lume. Tabloul meu valorează acum cel puţin 2,5 milioane de dolari sau chiar trei milioane. La o licitaţie, valoarea tabloului pe care îl deţin poate chiar să se tripleze. Dacă dau la Sotheby's varianta mea «Le Siphon», pot încasa de trei ori valoarea estimată", a declarat Carmen Harra pentru ziarul "ring". VIDEO Scandal între Carmen Harra şi Irinel Columbeanu: "Când începi să scuipi în locul în care te-ai născut, înseamnă că eşti un **** de om" Vezi ce a replicat parapsihologul VIDEO Previziunile făcute de Carmen Harra despre Teo şi viitorul ei soţ: "Mariajul lor va fi de lungă durată. Se potrivesc de minune, sunt perfecţi unul pentru altul" Carmen Harra şi-a sărbătorit ziua de naştere în SUA cu mici şi sarmale!
Indignată ieri de spusele lui Columbeanu la adresa ei şi a ieşirii nervoase, Carmen Harra a fost ironică la adresa omului de afaceri, despre care a spus că nu a avut ocazia să vadă vreun preşedinte american sau să aibă pe pereţi o operă de-a lui Fernand Léger.
"În luna mai a anului 2002, la Casa de licitaţii Sotheby's, s-a vândut cu peste 3,5 milioane de dolari una dintre variantele capodoperei «Le Siphon», care sunt într-un număr foarte mic în lume. Tabloul meu valorează acum cel puţin 2,5 milioane de dolari sau chiar trei milioane. La o licitaţie, valoarea tabloului pe care îl deţin poate chiar să se tripleze. Dacă dau la Sotheby's varianta mea «Le Siphon», pot încasa de trei ori valoarea estima