Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE propune înființarea unui centru de combatere a criminalității informatice

Publicat in Arges Online, joi 29 martie 2012 ·

Se estimează că, în întreaga lume, peste un milion de persoane sunt în fiecare zi victime ale criminalității informatice. Costul criminalității informatice ar putea atinge o valoare totală de 388 de miliarde de dolari la nivel mondial. Comisia Europeană a propus înființarea unui centru european de combatere a criminalității informatice care să contribuie la protejarea cetățenilor și a întreprinderilor europene împotriva acestor amenințări informatice tot mai frecvente. Centrul va fi instituit în cadrul Oficiului European de Poliție, Europol, la Haga (Țările de Jos). Centrul va fi punctul focal european în combaterea criminalității informatice și va viza activitățile ilegale online desfășurate de grupuri organizate de infractori, în special pe cele care generează venituri ilegale importante, cum ar fi frauda online în care sunt implicate cărți de credit și detaliile de identificare a contului bancar. Experții Uniunii Europene vor desfășura, de asemenea, activități menite să împiedice criminalitatea informatică ce afectează operațiunile bancare pe internet și sistemele de rezervare online, sporind astfel nivelul de încredere al consumatorilor online. Unul dintre obiectivele centrului european de combatere a criminalității informatice va fi protejarea profilurilor de pe rețelele de socializare împotriva infiltrărilor de către infractorii online, sprijinind astfel lupta împotriva furtului online de identitate. Centrul va viza, de asemenea, infracțiunile informatice care cauzează prejudicii grave victimelor, cum ar fi exploatarea sexuală online a copiilor și atacurile informatice care afectează infrastructura și sistemele de informații critice din Uniune. „Milioane de europeni folosesc internetul pentru servicii bancare la domiciliu (home banking), pentru a face cumpărături online, pentru a-și planifica vacanțele sau pentru a păstra legătura cu familia și prietenii prin i

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trafic feroviar afectat între staţiile Medgidia şi Mircea Vodă din cauza unui incendiu la vegetaţie / Opt trenuri, cu întârzieri

News.ro acum 10 ore
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă, vineri seară, că traficul feroviar este afectat din cauza unui incendiu la vegetaţie, care s-a extins până în zona căii ferate de pe intervalul Medgidia - Mircea Vodă. UPDATE: ”La ora 19:57 s-a repus s

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 13 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Președintele SUA Joe Biden după dezbaterea cu Donald Trump: ”Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată"

Ziare.com acum 8 ore
"Nu vorbesc atât de uşor ca altădată, nu vorbesc cu atâta facilitate ca altădată, nu dezbat atât de bine ca altădată", a recunoscut Joe Biden vineri, 28 iunie, după o prestaţie slabă în faţa lui Donald Trump în timpul primei dezbateri între cei doi,

FRF, precizări privind achiziţia biletelor pentru meciul România – Olanda

Mediafax acum 10 ore
Federaţia Română de fotbal (FRF) a transmis, vineri seara, detalii cu privire la procedura de achiziţie a biletelor pentru meciul din optimile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2024, în care România va întâlni Olanda. Partida este progr

Artist din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, găsit în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului / A fost resuscitat şi a fost transportat la spital

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de aproximativ 55-60 de ani, artist în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a fost găsit, vineri seară, în stop cardio-respirator în zona centrală a oraşului. A fost resuscitat şi a fost dus la spital. ”SAJ Sibiu a inte

Kremlinul spune că Putin nu şi-a pus alarma la ceas ca să urmărească dezbaterea Biden-Trump

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a

Fiii vrăjitoarei Sidonia judecați pentru omor după 4 luni de la crima de la Padina. Ce acuzații le mai aduc procurorii

Ziare.com acum 11 ore
La patru luni după oribila crimă de la Padina, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa au trimis vineri, 28 iunie, către instanţa de judecată dosarul în care cei trei fii ai autointitulatei vrăjitoare Sidonia sunt inculpaţi pentru om

Ministerul de Externe anunţă risc crescut de producere a incendiilor în Grecia / Atenţionare de călătorie / Zonele vizate

News.ro acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie, sâmbătă, 29 iunie 2024, se vor înregistra temperaturi foarte rid

Accident groaznic în Teleorman: Trei persoane au murit pe loc, iar o alta a ajuns la spital în comă, după ce mașina lor a intrat într-un cap de pod

Ziare.com acum 11 ore
Trei oameni au murit, vineri, 28 iunie, într-un groaznic accident produs pe un drum judeţean din Teleorman. O maşină a intrat într-un cap de pod, toți cei patru pasageri fiind încarcerați. Un adolescent de 16 ani, în comă, a fost transportat cu elic

Procurorul-şef european Laura Codruţa Kövesi atenţionează Austria în legătură cu o propunere de modificare a Codului de procedură penală ce ar putea împiedica anchetele EPPO

News.ro acum 6 ore
Ministerul Justiţiei de la Viena a propus la 14 iunie o modificare a Codului de procedură penală care reglementează confiscarea datelor şi a dispozitivelor de stocare a datelor, în urma unei hotărâri a Curţii Constituţionale austriece din 14 decembr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/35°
lun.

21°/37°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
lun.

21°/28°
mar.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

18°/33°
dum.

21°/36°
lun.

18°/36°
mar.

17°/25°