La mai bine de trei ani de la erupţia crizei, deşi s-a evitat o implozie de magnitudinea Marii Depresiuni, întrebări şi temeri obsedante persistă. Una priveşte rezilienţa Crizei. Altă chestiune are în vedere complexitatea, profunzimea şi întinderea acestei crize. Criza financiară este întruchipată de o criză bancară, a supraîndatorării publice şi private în numeroase ţări. În Europa, criza Uniunii Monetare, cu originea într-un design şi aranjamente de politici defectuoase, ameninţă proiectul european. Redistribuţia puterii în spaţiul global, ascensiunea economică a Asiei, pun o presiune teribilă pe lumea occidentală, pe ţesuturile ei economice şi sociale. Până acum câteva decenii rivalitatea economică globală era un joc euroatlantic (Japonia fiind excepţia de la regulă); acum datele problemei s-au modificat radical. Se şi vorbeşte despre secolul XXI ca fiind unul asiatic.

Dimensiunea socială a acestei crizei îngrijorează tot mai mult. De mai bine de două decenii erodarea clasei mijlocii a fost ocultată de îndatorare (credit ieftin) şi inflaţie scăzută. O inegalitate a veniturilor în creştere puternică corodează fundamentele sociale ale democraţiei, întrucat şanse (oportunităţi) egale fac parte din regulile de bază ale unei societăţi civilizate. La creşterea inegalităţii se adaugă şomajul mare, mai ales în rândurile tinerilor; în unele ţări se vorbeşte de o "generaţie pierdută”.

S-a accentuat o disonanţă cognitivă între structurile de guvernământ şi cetăţeni, care pune în discuţie însuşi procesul politic democratic. În UE se vorbeşte demult despre "deficit democratic”. Acum însă, este vorba despre ceva mai profund, care priveşte politicul în interiorul contextului naţional, contractul social între stat şi cetăţean. Dacă în regimuri autoritariste (dictatoriale), precum ţări arabe şi nu numai, asemenea proteste sunt de aşteptat, mai devreme sau ma