Procurorii DNA fac percheziţii, joi, la Primăria Arad. Surse judiciare susţin că ar fi fost verificate şi ridicate mai multe contracte încheiate de Gheorghe Falcă, primarul municipiului şi secretarul executiv al PDL cu firma afaceristului Georgică Cornu, Confort Construct din Timişoara.
Avocatul lui Gheorghe Falcă, Gheorghiţă Mateuţ, a declarat pentru Antena 3 că anchetatorii au ridicat de la Primăria Arad mai multe documente legate de contracte încheiate de Primăria Arad, el menţionând că este vorba despre "o procedură obişnuită" şi că astfel de înscrisuri au mai fost ridicate şi în trecut.
Conform unor surse judiciare, anchetatorii DNA au solicitat o serie de acte, neavând un mandat de percheziţie emis de instanţă, primarul Gheorge Falcă fiind de acord cu remiterea documentelor cerute în cadrul unui dosar aflat în faza cercetărilor prealabile începerii urmăririi penale.
Potrivit surselor judiciare citate, contractele vizate ar fi încheiate cu firma Confort Construct din Timişoara deţinută de omul de afaceri Georgică Cornu. De asemenea, procurorii ar fi cerut şi contracte încheiate de societatea de apă şi canal din municipiu.
Contactat telefonic de Antena 3, afaceristul Georgică Cornu a declarat că există mai multe contracte încheiate între firma pe care o deţine şi Primăria Arad, adăugând că aceste contracte sunt în regulă şi sugerând totodată că această acţiune a procurorilor ar putea fi una demarată din interes politic.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici îl contrazice pe Georgică Cornu şi susţine că acţiunea procurorilor DNA vizează anume firma afaceristului, Confort Construct din Timişoara şi contractele încheiate de Primărie cu aceasta.
Gheorghe Falcă, care a fost ales primar al Aradului în 2004, este finul lui Traian Băsescu. El este cercetat de pr