Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se poate vinde o casă acum?

Publicat in Curierul, joi 29 martie 2012 ·

Pe lângă preţ şi amplasament, sunt la fel de importante şi pregătirea pentru vizionare şi apelarea la ajutor specializat

Specialiştii în imobiliare spun că este nevoie de răbdare, pentru că o vânzare rapidă se obţine printr-o reducere drastică de preţ

Proprietarul nu trebuie să stabilească preţul de vânzare după câţi bani vrea, ci după cât poate să obţină

Pe o piaţă imobiliară în continuă scădere, cei care vor să nu rămână cu locuinţele nevândute trebuie să ţină cont că sunt mai mulţi factori care influenţează valoarea unei case şi că există situaţii care pot speria potenţialii cumpărători.

Proprietarii trebuie să ţină cont neapărat de câteva aspecte, care pot face diferenţa. Astfel, pe lângă preţ şi amplasament, sunt la fel de importante şi modul în care apartamentul este pregătit pentru vizionare, precum şi apelarea la ajutor specializat şi răbdarea în ceea ce priveşte timpul de tranzacţionare.

În privinţa preţului, jucătorii din piaţa imobiliară recomandă proprietarilor să fie flexibili şi să ia în calcul orice propunere serioasă făcută de un potenţial cumpărător, oricât de deplasată ar putea părea la prima vedere. "Vânzătorii trebuie să fie dispuşi să ia în calcul orice propunere făcută de un potenţial cumpărător, atât timp cât este serioasă, oricât de departe de pretenţiile iniţiale poate părea. Simplul fapt că permiţi o discuţie cu cineva care are un punct de vedere diferit şi o altfel de propunere te poate face să reevaluezi cererea ta şi să realizezi unde greşeşti", a declarat, pentru Curierul Naţional, Mihai Stan, managerul portalului imobiliar TopEstate.ro.

La fel de important este şi modul în care este pregătit pentru vizionare apartamentul, pentru că un apartament bine aranjat creşte şansele de vânzare a locuinţei şi influenţează în mod pozitiv valoarea proprietăţii.

"Modul în care apartamentul este pregătit

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 16 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Moarte tragică în Dolj Bărbat găsit mort după ce a plecat cu vitele la păscut. Ce spun autoritățile

Ziua Constanta acum 49 minute
Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din județul Dolj a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Poliția suspectează că decesul ar fi fost cauzat de un animal cornut. Un bărbat de 56 de ani dintr-un sat din judeţul Dolj, care a plecat cu vitele

Nicuşor Dan e convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el lasă postul liber

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, se arată convins că primarii de sectoare sunt „primii care vor dori” să candideze la Primăria Capitalei, dacă el va fi ales preşedinte al României. Dan precizează că o asemenea atitudine ar fi îndreptăţită

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum 59 minute
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 35 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Ministerul de Externe italian și aeroporturile din Milano, țintele unui atac cibernetic

Wall-Street.ro acum 31 minute
Ministerul de Externe italian şi alte obiective din Italia, printre care două aeroporturi din Milano, au fost ţintele unui atac cibernetic, a anunţat agenţia italiană pentru securitate cibernetică. Atacul a fost revendicat pe Telegram de către grupu

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum 49 minute
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°