Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bună Ziua, pe hârtie!

Publicat in Ziua Veche, joi 29 martie 2012 ·

Ce repede trece anul când îmbatrâneşti! Parca ieri am renunţat la ediţia print. Mama ei de criză, că nu se mai sfârşeşte! Era de fapt, vineri 1 Aprilie 2011, când am suspendat, la nr.50, apariţia săptămânalui pe care azi îl readucem pe tarabe. E gratis, e mai gras cu opt pagini, e de sine stătător şi, evident, mai bun. Dacă nu ne lăudăm noi la primul număr, atunci cine? Sperăm să o faceţi şi voi cititorii, d-aci încolo. Doar e ZIUA, fraţilor!

E cu Ioan Groşan, pe ultima pagină, cu Dan Ciachir, cu George Damian, cu Ion Petrescu, Teodor Şeran, Mihaela Cârlan. Astăzi. Vor apărea şi alte semnături consacrate în ZIUA. Puţintică răbdare. Marius Bâtcă îşi încălzeşte motoarele, coordonând ediţia online. Iolanda Malamen e imposibil să nu se gândească la ceva. Rene Pârşan pare croit să ne redescopere petice de ţară în pagina de reportaj Cântarea României. Cuvintele încrucişate i le datorăm tot unui veteran ZIUA, Iulian Păun.

Îi aşteptăm şi pe alţii dintre cei vechi şi meşteri în ale condeiului. Fie şi sub acoperire. A, nu vă gândiţi că au trecut în tabăra cealaltă, a serviciilor, dar poate au contracte de exclusivitate, pe acolo pe unde dau acum cu plaivasul. Ăia de au trecut, de-or fi trecut, nu mai au ce căuta printre noi. La fel de drept e că nici nu o să vină cineva să ne zică: Bă, cutărică e ofiţer de-al nostru! Poate Doru Dragomir, ziaristul numărul 1 în servicii secrete, să-i miroase. Sănătate să fie, că în rest le-om duce toate.

Cum campaniile electorale bat la uşă, mulţi se vor întreba cu cine ţinem. Ca să nu dăm loc la interpretări, vă spunem din prima. Vom susţine, una la mână, candidaţi şi nu partide. Nu că am avea ceva cu partidele, dar prea seamănă al dracului de mult între ele. Cu bune şi cu rele. Doi la mână, dacă vom înfia anumiţi candidaţi, atunci o s-o facem pe un singur criteriu: Să ne convingă că nu mint înainte de alegeri şi că nu vor

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Filmul românesc în care va apărea Silviu Prigoană după ce a murit. Va avea premiera pe 6 decembrie

Libertatea acum 9 ore
În vârstă de 60 de ani, Silviu Prigoană a murit pe 12 noiembrie 2024, după ce ar fi luat masa într-un restaurant din Bran.

Dezbateri publice - 13 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ PUBLIC PENTRU DEZBATEREA PUBLICĂ PRIVIND SOLICITAREA DE REVIZUIRE A AUTORIZAŢIEI INTEGRATE DE MEDIU „ROMCIM S.A.”, cu sediul în Bucureşti, sector 1, Str. Emanoil Porumbaru nr. 93-95, etaj 1 şi 5, aduce la cunoştinţa celor interesaţi, organiz

Anchetă la Cluj, după ce o maşină a Poliţiei a fost filmată circulând pe trotuar – VIDEO

HotNews acum 7 ore
Poliţia Cluj a deschis o anchetă după ce imagini cu o autospecială circulând pe trotuar au apărut în mediul online. Două maşini de poliţie par a se deplasa către o intervenţie, întrucât ambele au semnalele acustice şi luminoase pornite, însă una din

Camera Deputaților, undă verde pentru cumpărarea a 32 de avioane de vânătoare F-35

Wall-Street.ro acum 11 ore
Camera Deputaţilor a adoptat, în procedură de urgenţă, proiectul referitor la achiziţionarea a 32 de avioane F-35. S-au înregistrat 195 voturi ''pentru'', 4 ''contra'' şi o abţinere, conform Agerpres. Proiectul de lege are legătură cu Concepţia de r

Tânăr din București, mort pe loc după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. Unde a avut loc accidentul

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani și-a pierdut viața marți seară, 12 noiembrie, într-un accident de circulație în București, după ce a intrat cu mașina într-o pasarelă pietonală. ”La data de 12.11.2024, în jurul orei 21.20, Brigada Rutieră a fost sesizată

„Pacea nu mai este o certitudine”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Situaţia actuală de securitate ne arată că pacea nu mai este o certitudine pe continentul european, a declarat, marţi, şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, în cadrul alocuţiunii ţinute cu ocazia aniversării a 165 de ani de la

Încă o dronă rusească a fost descoperită în Republica Moldova. Este a treia în tot atâtea zile

Ziare.com acum 10 ore
Încă o dronă, a treia în trei zile, a fost găsită marți, 12 noiembrie, în extravilanul localității Coșernița, din raionul Criuleni, din centrul Republicii Moldova, aflată la doar 23 de kilometri depărtare de capitala Chișinău, au anunțat autoritățil

Liderul grupului PPE, după audierea Roxanei Mînzatu: „Există încă întrebări legate de proprietatea ei care necesită clarificare”

HotNews acum 6 ore
Liderul grupului Partidului Popular European (PPE) din Parlamentul European, Manfred Weber, a declarat marţi seară, într-un comunicat, că după audierea comisarului-desemnat român Roxana Mînzatu există încă întrebări legate de proprietatea acesteia d

Nicolae Ciucă, după aprobarea achiziţiei de F35: Este un avion care poate să ducă lupta şi în aer şi la sol, poate să fie un mijloc care achiziţionează informaţii. Este multifuncţional

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, generalul Nicolae Ciucă, a apreciat că, prin achiziţionarea avioanelor de generaţia a cincea - F35, România demonstrează că face într-adevăr ceva pentru apărarea spaţiului aerian. Avionul este ”un integrator de capabilităţi”- poate

Marcel Ciolacu: Indiferent cine va fi viitorul preşedinte, eu îmi doresc un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la oraş sau de la sat, din România sau din diaspora, îmi doresc un preşedinte care, în sfârşit, să unească

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, în întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii românilor din Marea Britanie, că indiferent cine va fi preşedintele României, el îşi doreşte un preşedinte care să nu mai împartă românii în buni şi răi, de la o

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

1°/8°
vin.

1°/8°
sâm.

1°/9°
Constanta
acum

mie.

5°/11°
joi

7°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/5°
joi

-1°/5°
vin.

-1°/5°
sâm.

-1°/6°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

1°/7°
vin.

-0°/7°
sâm.

1°/9°