Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Licitaţia Aeroportului Braşov, anulată de… subingineri!

Publicat in News Brasov, joi 29 martie 2012 ·

Licitaţia organizată de Consiliul Judeţean Braşov pentru construirea pistei aeroportului de la Ghimbav a fost anulată de către Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor. Motivul: o firmă din Oradea, Dito Group SRL (cu acţionari din comuna Cristian!!!), a contestat licitaţia, pe motiv că autoritatea contractantă, Consiliul Judeţean, a solicitat ca firma care va câştiga licitaţia să aibă cel puţin cinci ingineri specialişti. Dito Group, o firmă de care nu a auzit nimeni, a blocat construcţia pe motiv că nu sunt permişi şi subinginerii…

„Pentru mine aeroportul a fost şi este cea mai importanta investiţie. Tot ce am făcut până la acastă oră s-a făcut cu forcepsul. PDL şi instituţiile statului au fost împotriva acestui obiectiv. Pe de o parte, din raţiuni politice, pentru a bloca o acţiune a PNL, dar şi pentru că există interese. Se ştie că aeroportul de la Braşov va lua cel puţin 20% din traficul de pe Otopeni. Am căutat investitori străini. Criza şi condiţiile politice din România i-au alungat. De aceea, am luat totul pe cont propriu. Ne-au blocat cu licitaţia pe tot felul de motive puerile doar pentru ca nu care cumva să înceapă lucrările la pistă înaintea alegerilor locale. Acum se lucrează de zor la refacerea documentaţiei, reluăm iar procedura cu anunţarea licitaţiei pe SEAP; iar vom fi blocaţi şi tot aşa. Probabil vor reuşi să ne întârzie să începem lucrările la pistă, dar indiferent de toate aceste piedici, aeroportul se va face“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu.

Până în acest moment, pentru viitorul aeroport internaţional Braşov-Ghimbav, Consiliul Judeţean a viabilizat zona pe cele 200 de hectare, s-a dezafectat staţia de epurare ape uzate, iar localitatea Hălchiu a fost conectată la reţeaua de apă a Braşovului, s-a împrejmuit zona şi s-a realizat un drum provizoriu deocamdată. În prezent, este în curs l

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°