Reformele care privesc acordarea unor drepturi de vot mai mari statelor emergente importante trebuie să fie implementate pentru asigurarea majorării creditării, se arată în declaraţia comună a liderilor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud) publicată ieri, la summitul de la New Delhi. Declaraţia BRICS precizează: "Acest proces dinamic de reformă este necesar pentru asigurarea legimităţii şi eficacităţii FMI. Noi accentuăm că eforturile în derulare de majorare a capacităţii de creditare a FMI vor avea succes numai dacă există încrederea că întreaga comunitate a instituţiei este decisă cu adevărat să implementeze cu exactitate Reforma 2010".
Schimbările promise în privinţa drepturilor de vot din FMI mai trebuie ratificate de SUA. În funcţie de drepturile de vot la FMI, reforma pune China pe locul al treilea, cu o cotă-parte care va creşte de la 3,65% în prezent la 6,07%, topul primelor zece state membre fiind format din SUA, Japonia, China, Brazilia, India şi Rusia, alături de Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie.
China, India, Brazilia, Italia şi Rusia urmează să devină membre în Consiliul de conducere al FMI, care va fi extins de la cinci la zece membri.
* Statele BRICS vor să îşi mărească schimburile comerciale
Miniştrii Comerţului din grupul BRICS au insistat la New Delhi asupra necesităţii majorării schimburilor comerciale dintre cele cinci ţări emergente ale blocului, considerând acest lucru un antidot pentru problemele economice din Europa.
Chiar dacă schimburile comerciale dintre cele cinci ţări se află în plină expansiune, ministrul indian al Comerţului, Anand Sharma, a estimat că acestea se află încă departe de ceea ce s-ar putea aştepta de la un grup care reuneşte 40% din populaţia mondială.
Domnia sa a spus: "Există un potenţial mare de creştere neexploatat în ceea ce priveşte comerţul dintre ţări