Banca Naţională a României (BNR) ar putea schimba reglementările legislative ale instituţiei pentru a sprijini prin credite bancare mai accesibile un program intitulat „Ipoteca Verde“, ce încurajează construcţia de clădiri eficiente energetic.
Acest proiect pilot urmărește obţinerea unui mediu controlat prin consorţiul dintre o bancă, un dezvoltator imobiliar și un auditor energetic care să implementeze conceptul de ipotecă verde și să demonstreze beneficiile financiare, sociale și de mediu ale acesteia. Introducerea unui asemenea instrument financiar ar face din România prima ţară din regiune care adoptă măsuri de reducere a costurilor la energie, de îmbunătăţire a securităţii energetice şi de accelerare a unor tehnologii, materiale şi tehnici de construcţii mai eficiente.
Un proiect pilot de tipul acesta, care a avut succes în alte ţări, va fi ușor de replicat la scară națională, dacă va fi implementat un consorţiu între cele trei entităţi menţionate. Iniţiatorii acestui proiect sunt Consiliul Român pentru Clădiri Verzi, organizaţia de mediu WWF România şi dezvoltatorul imobiliar Ozone Homes, care a demarat deja un proiect pilot bazat pe tehnologii eficiente energetic în localitatea Tunari.
„Dacă simulările trimise din partea iniţiatorilor acestui program precum și evaluările efectuate de experţi vor demonstra reducerea cheltuielilor de întreţinere acoperind totodată investiţia financiară în plus necesară pentru eficientizarea din punct de vedere energetic a unei clădiri, banii recuperându-se prin economiile care se fac în timpul existenței și utilizării construcţiei, o să pot propune colegilor mei de specialitate o regândire a reglementărilor legislative ale Băncii Centrale“, a declarat Bogdan Olteanu, Vice-Guvernator BNR.
Susţinătorii programului consideră că pe măsură ce preţul energiei va creşte și preţul tehnologiilor eficiente ene