Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salonul auto Euromall, interzis fotografilor

Publicat in Arges Online, joi 29 martie 2012 ·

A început, într-o discreție aproximativă, cea de-a patra ediție a Salonului Auto Euromall. Cu o prezență mai mare ca data trecută la capitolul dealeri auto, expoziția de mașini n-a excelat însă în cea ce privește modelele noi. Astfel, sunt de remarcat modelele Honda Civic și Jazz Hybrid, Jaguar XF, Toyota Yaris, Hyundai i40 și Mercedes Benz B Klasse, prezente în premieră la un salon auto în Pitești. Și ar mai fi de menționat o lipsă de marcă, cea de la standul Range Rover, unde era anunțat noul Evoque, una dintre cele mai apreciate mașini ale anului trecut, care însă n-a mai ajuns în expoziție. Nu-i nimic, există deja câțiva piteșteni care și l-au achiziționat, așa că Evoque poate fi zărit pe stradă.

Un plus al salonului a fost însă prezența mai multor modele celebre, precum Fiat 500, citroen DS3, Alfa Romeo Giulietta și Mini Cooper, care au mai atenuat impresia de deja vu lăsată de această ediție care durează până duminică, 1 aprilie. Timp în care s-ar putea să aveți probleme cu fotografiatul, pentru că nimeni din conducerea Euromall n-a catadicsit să le explice paznicilor că nu poți veni la o expoziție, de orice fel ar fi aceea, fără să ai posibilitatea de a face poze.

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - CCR: A fost înregistrată cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu / George Simion: Foarte mulţi oameni au venit să petiţioneze astăzi Curtea Constituţională/ Protest al susţinătorilor lui Călin Georgescu - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională anunţă că vineri a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, Anunţul vine în contextul în care luni Georgescu afimase că în 10 ianuarie avocaţii vor cere acestei instituţii să-şi revizuiască de u

Incendiu la subsolul Spitalului Municipal Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție / Pacienții nu au fost evacuați

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-o cameră administrativă aflată la subsolul Spitalului Municipal Călăraşi, informează IGSU. Nu s-au evacuat pacienții din spital, incendiul fiind localizat şi ulterior stins, precizează autoritățile. „Având în ved

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum 3 ore
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Comisia Europeană a transferat României fonduri europene de 1,12 miliarde euro, reprezentând rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă

News.ro acum o ora
În conturile statului român au fost transferate 1,12 miliarde euro, fonduri europene reprezentând rambursări provenite din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), anunţă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). ”În conformita

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 2 ore
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 3 ore
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 3 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Preşedintele Iohannis a promulgat legea care instituie ziua de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri”

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care instituie ziua de 31 mai ca „Ziua naţională a conştientizării riscurilor asociate consumului de droguri” Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretul pentru promulgarea Legii privi

NATO nu susţine ţinta de 5% pentru cheltuieli de apărare propusă de Trump, dar ia în calcul o creştere

Mediafax acum 49 minute
Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a cerut ca membrii NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare, o creştere semnificativă faţă de actuala ţintă de 2%. Totuşi, oficialii alianţei consideră că o astfel de măsură ar fi imposibilă din punct de vedere

Vremea

București
acum

14°
vin.

6°/14°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/5°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/9°
sâm.

1°/6°
dum.

0°/5°
lun.

-2°/2°
Constanta
acum

15°
vin.

9°/15°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/5°
lun.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

-2°/2°
dum.

-2°/1°
lun.

-3°/-1°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/3°
lun.

-2°/3°