Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concluzia celui mai amplu studiu despre încălzirea globală: Urmează perioade de secetă tot mai lungi

Publicat in Gandul, joi 29 martie 2012 ·

Lumea va avea de suportat fenomene meteo extreme tot mai dese în următorii ani, de la perioade îndelungate de secetă şi valuri de căldură la cicloni şi furtuni tropicale devastatoare, avertizează cel mai amplu studiu despre încălzirea globală de până acum, potrivit AFP.

Cercetarea, care reuneşte eforturile a sute de oameni de ştiinţă pe o perioadă de trei ani, indică o probabilitate de 99-100% ca frecvenţa şi intensitatea zilelor de vară cu temperaturi record să crească la nivel global de-a lungul acestui secol. Totodată, valurile de căldură şi secetele vor fi tot mai îndelungate şi vor afecta regiuni din ce în ce mai vaste, inclusiv sudul şi centrul Europei. Temperaturile maxime vor creşte cu 3 grade Celsius până în 2050 şi 5 grade până în 2100, indică acelaşi studiu, ale cărui concluzii preliminare au fost prezentate în noiembrie 2011.

Toate acestea sunt efecte ale încălzirii climatice provocate de om, atrag atenţia cercetătorii, care spun că, pe baza a tot ceea ce ştim acum despre climă, ne putem pregăti în avans pentru gestionarea catastrofelor naturale care vor urma, dar şi pentru prevenirea unor asemenea fenomene în viitorul îndepărtat.

"Exista riscuri aproape peste tot, atât în regiunile dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare; în zonele în care este exces de apă, dar şi acolo unde este deja lipsă de apă", a explicat Chris Field, unul dintre experţii care au lucrat la studiul realizat sub egida ONU. Autorii speră ca această cercetare să devină documentul care să ajute guvernele din întreaga lume să implementeze noi politici de mediu în anii următori, scrie AFP.

Lumea va avea de suportat fenomene meteo extreme tot mai dese în următorii ani, de la perioade îndelungate de secetă şi valuri de căldură la cicloni şi furtuni tropicale devastatoare, avertizează cel mai amplu studiu despre încălzirea globală de până acum, potrivit

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru a repara dezastrul provocat de inundații. Ciucă, atac la Ciolacu: Nu a participat la discuții

Libertatea acum 42 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat vineri, 20 septembrie, că țara noastră va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii, dar a adăugat că premi

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum o ora
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum o ora
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

MAE a publicat ghidul alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

Mediafax acum 2 ore
MAE anunţă publicarea ghidului alegătorului prin corespondenţă pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondenţă - alegerile pentru Preşedintele României din anul 2

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum 3 ore
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Guvernul Serbiei a stabilit reintroducerea serviciului militar obligatoriu/ Unii experți militari au criticat planul

G4Media acum 51 minute
Miniștrii guvernului Serbiei au convenit vineri să reintroducă serviciul militar obligatoriu care a fost abolit în urmă cu 14 ani, a declarat președintele Aleksandar Vucic, lăudând decizia ca fiind un pas important pentru îmbunătățirea pregătirii de

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 7 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Ghid: Cum se poate vota prin corespondență la alegerile prezidențiale și parlamentare și care e termenul-limită pentru înregistrare

G4Media acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe a publicat ”Ghidul alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Președintele României din anul 2024” și ”Ghidului alegătorului prin corespondență – alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024”. Aleg

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 6 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Vremea

București
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

16°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°