Valentino Rossi a avertizat că echipa Ducati nu se poate aştepta la miracole în sezonul MotoGp 2012, care va debuta în Qatar.
În urma unui presezon cu probleme- în care Rossi a simţit că echipa a luat-o pe un drum greşit- italianul spune că Ducati va debuta la Doha nici prea entuziasmat, dar nici prea deprimat.
El a făcut chiar şi o paralelă între situaţia de la Ducati şi cea de la Formula 1, făcând referire la victoria surprinzătoare a lui Fernando Alonso în Malaysia.
« Nu ştiu dacă este posibilă pentru noi o asemenea minune la Doha » a precizat Rossi, în legătură cu victoria lui Alonso, citat de Gazzetta dello Sport.
Rossi a declarat că direcţia greşită pe care a mers echipa i-a limitat posibilitatea de a învăţa ceva de la testele finale de la Jerez.
„Ploaia din a doua zi ne-a făcut să pierdem mult timp, iar în a treia zi a trebuit să facem tot ceea ce nu am reuşit înainte, iar când am ajuns la un punct decent nu a mai fost timp şi nici pneuri.Cel puţin am reuşit să fac 15 ture consecutive” a completat Rossi.
Sursa foto:motogp.com Valentino Rossi a avertizat că echipa Ducati nu se poate aştepta la miracole în sezonul MotoGp 2012, care va debuta în Qatar.
În urma unui presezon cu probleme- în care Rossi a simţit că echipa a luat-o pe un drum greşit- italianul spune că Ducati va debuta la Doha nici prea entuziasmat, dar nici prea deprimat.
El a făcut chiar şi o paralelă între situaţia de la Ducati şi cea de la Formula 1, făcând referire la victoria surprinzătoare a lui Fernando Alonso în Malaysia.
« Nu ştiu dacă este posibilă pentru noi o asemenea minune la Doha » a precizat Rossi, în legătură cu victoria lui Alonso, citat de Gazzetta dello Sport.
Rossi a declarat că direcţia greşită pe care a mers echipa i-a limitat posibilitatea de a învăţa ceva de la testele finale de la Jerez.
„Ploaia din a doua