Arieratele statului au fost aproape eliminate, declara triumfalist, în urmă cu un an, şeful misiunii FMI. E greu de spus dacă ele s-au ascuns pe la companiile de stat pe unde nu a căutat Fondul. Dar cert este că de când nu mai are statul arierate, angajaţii companiilor private spun că plata cu întârziere a salariilor a devenit un "sport naţional”. Ei fac parte din categoria salariaţilor "fericiţi” care au scăpat de şomaj cu preţul înjumătăţirii lefurilor şi care acum îşi primesc banii cu minimum două săptămâni întârziere. Timp în care au rate la bănci, pentru care plătesc dobânzi penalizatoare.
Cea mai importantă problemă este însă că "boala” de care suferă companiile, ce stau bine din punct de vedere contabil, dar rău din cel al lichidităţii, se rezolvă cu credit de la bancă. Din păcate însă, nu firmele beneficiază de împrumuturi, ci statul. În vreme ce creditul neguvernamental s-a majorat cu 7,6% în intervalul februarie 2011 - februarie 2012, cel guvernamental a avansat cu 23%. Iată de ce nu mai are statul arierate, pentru că se împrumută în dauna sectorului privat, care e constrâns astfel să se crediteze de la proprii angajaţi prin neplata salariilor. Degeaba ia preşedintele băncii de stat CEC, Radu Graţian Gheţea, apărarea patronului său - "Criticile potrivit cărora băncile stau linistite şi creditează statul sunt nefondate” -, subliniind că, de fapt, băncile comerciale sunt preocupate de ceea ce se întâmplă în economie.
De atâta preocupare se ajunge să nu se mai ştie cine e angajatul şi cine-i antreprenorul. Potrivit teoriei preferinţei de timp, salariile sunt mai mici decât profiturile pentru că angajaţii primesc bunuri prezente, iar angajatorii bunuri viitoare. Cu alte cuvinte, cel care alege să-şi scoată banii din firmă îi ia cu "discount”. în timp ce acela care-i lasă beneficiază de o dobândă. Întrebarea este însă ce se întâmplă când salariatu
