Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negoiţă a primit în dar de ziua lui un elicopter, două portofele şi candidatura la Sectorul 3

Publicat in Adevarul, joi 29 martie 2012 ·

Astăzi, vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă şi-a serbat cea de-a 40-a aniversare. El a primit cadou o cămaşă albă, un elicopter de jucărie, două portofele şi promisiunea fermă a unei candidaturi la primăria sectorului 3 din partea USL.

"Am primit de la familie o cămaşă albă care merge la blugi şi care este foarte bună pentru campanie", a spus Negoiţă, precizând că îşi doreşte "în mod special" să îi fie alături prietenii şi colegii.

Venit cu câteva minute întârziere la petrecerea de ziua sa, Negoiţă şi-a intrat repede în rolul de gazdă, ciocnind un pahar cu fiecare dintre cei prezenţi - aproximativ 100 de persoane. A primit câteva cadouri de la aceştia, printre care un elicopter de jucărie cu telecomandă. A fost întrebat în acest context dacă se pregăteşte să decoleze, însă politicianul PSD a spus că cel care are nevoie să facă rost de un elicopter pentru a pleca este Traian Băsescu, transmite Mediafax.

Un alt invitat i-a adus cadou un portofel. "Îmi doresc să pot să-l umplu cu bani", a spus Negoiţă.

Spre sfârşitul evenimentului şi-a făcut apariţia Sorin Oprescu, acesta spunând că i-a luat cadou lui Negoiţă tot un portofel. Întrebat dacă a pus şi ceva în el, primarul general a comentat: "Da, că aşa se dau chestiile astea, dar eu cred că problema asta şi-a rezolvat-o până acum. De acum înainte îi doresc să fie sănătos şi să i se îndeplinească ce îşi doreşte".

În prezenţa camerelor de filmat, liderul social-democrat Victor Ponta a anunţat că îl va propune pe Negoiţă candidat la Primăria Sectorului 3 şi că liberalii sunt de acord. Ponta a adăugat că decizia oficială se ia săptămâna viitoare. "Sunt bucuros că preşedintele partidului Victor Ponta are încredere în mine şi plec cu optimism la lupta din acest an. Vreau să vă bazaţi pe mine, domnule preşedinte, că voi fi în linia întâi şi nu vă voi dezamăgi", a declarat Negoiţă.

Petrecerea a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 4 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 4 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 3 ore
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 4 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 13 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 5 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 12 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 8 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Rusia a pus la cale atacuri teroriste împotriva companiilor aeriene din întreaga lume, acuză premierul Poloniei, Donald Tusk

Libertatea acum 5 ore
Donald Tusk, premierul Poloniei, a acuzat, miercuri, Rusia că plănuiește o campanie teroristă majoră împotriva companiilor aeriene din lume, relatează Politico.

Vremea

București
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

2°/8°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/4°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°