Asociaţia Română Anti-SIDA (ARAS) organizează strângerea de fonduri pentru a oferi bolnavilor de SIDA care au nevoie tratamente la dentist compensate şi chiar gratuite.
Cele două procente din impozitul pe venitul global pot fi donate, dacă alegem acest lucru, proiectului ARAS pentru a sprijini bolnavii de SIDA. Termenul-limită pentru exprimarea acestei opţiuni şi înregistrarea cererilor este 15 mai.
Bolnavii vor putea să beneficieze de tratament la dentist la cabinetul stomatologic destinat lor, amenajat în 1997 printr-o donaţie din partea unei fundaţii daneze şi cu sprijinul organizaţiei non-profit ARAS.
Subvenţionarea tratamentelor, care poate ajunge să fie şi integrală, în funcţie de posibiltăţile materiale ale pacienţilor, va fi alocată în urma unor anchete sociale, conform reprezentantului ARAS, Mihai Lixandru. Programul de strângere de fonduri pentru vizite la dentist se derulează de la începutul anului, iar formularele ce trebuie depuse la Administraţia Financiară se pot descărca de pe site-ul asociaţiei.
Anul trecut, ARAS a strâns fonduri prin proiectul 2% pentru înfiinţarea liniei telefonice SIDA Helpline, care există acum, deşi s-au adunat 4.300 de lei s-au adunat din această sursă.
Actvititatea ARAS se bazează pe voluntariat. Aproape toţi membrii ARAS sunt elevi de liceu şi studenţi şi desfăşoară activităţi educative îndreptate spre tineri, campanii de sensibilizare.