Echipa de pe litoral s-a calificat în finala Campionatului Naţional, unde o va întâlni pe deţinătoarea ultimelor două trofee, Remat Zalău.
Divizia A1 la volei masculin a ajuns în faza finală. În ultimul act se vor confrunta deţinătoarele ultimelor şase titluri, Remat Zalău şi CVM Tomis Constanţa. Echipa de pe litoral a avut o serie de patru succese consecutive, dar formaţia din Zalău a oprit supremaţia tomitanilor câştigând ultimele două ediţii de campionat.
Atât Tomis, cât şi Remat au reuşit să se califice după ce au trecut de adversarele din semifinale cu acelaşi scor general, 3-0. Misiunea grupării constănţene a fost însă mult mai dificilă în faţa celor de la Dinamo decât cea a zălăuanilor, care au dispus în penultimul act de Unirea Dej.
Semifinala jucată de constănţeni în compania celor de la Dinamo a fost una mult mai uşoară decât s-ar fi aşteptat orice suporter constănţean. Cannestracci şi elevii săi au reuşit să treacă de Dinamo cu 3-0, două victorii la Constanţa şi un succes în Capitală. Finala întrecerii va avea loc după sistemul în care s-a jucat şi în semifinale şi anume, prima echipă care se va impune în trei dintre cele cinci jocuri programate se va încununa campioană. Deoarece a încheiat sezonul regulat pe primul loc, iar Tomis pe doi, Remat Zalău va avea avantajul terenului propriu în trei meciuri ale finalei. Astfel, primele două jocuri ale finalei vor avea loc la Zalău, pe 4 şi 5 aprilie. Se va merge apoi la Constanţa pentru alte două jocuri (17 şi 18 aprilie), iar un eventual meci decisiv ar urma să aibă loc pe 22 aprilie, din nou la Zalău.
Combatantele din finală şi-au împărţit victoriile în meciurile jucate în tur în cadrul sezonului regulat, ambele impunându-se în faţa propriilor suporteri. Prima partidă a avut loc, la Zalău, unde gazdele s-au impus cu scorul de 3-1. Meciul de la Constanţa s-a disputat în condiţiil