Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Climat social extrem de tensionat în Spania

Publicat in rfi, joi 29 martie 2012 ·

Spania a trăit joi cu încetinitorul. O grevă generală împotriva reformei pieţei muncii şi a politicii de austeritate impuse de Guvernul conservator a paralizat ţara şi mai ales capitala Madrid. Zeci de mii de iberici au ieşit să manifesteze în stradă. Metroul, trenurile regionale sau naţionale au fost şi ele perturbate, iar autorităţile anunţă chiar o diminuare cu aproape 20% a consumului de electricitate faţă de o zi normală.

În ciuda acestor proteste, acestei presiuni sociale, Spania lui Mariano Rajoy nu mai are cum să dea înapoi, ţara a devenit astăzi principala îngrijorare a zonei euro.

Situaţia Greciei a fost pentru moment stabilizată, Italia a fost calmată de politica lui Mario Monti. A venit acum rândul Spaniei să fie în atenţia observatorilor. Tara este confruntată cu o puternică recesiune, climatul social este-se vede acum-foarte tensionat, pe scurt echipa lui Mariano Rajoy trăieşte zile dificile. Dovada cea mai grăitoare a acestor dificultăţi este însă că spre deosebire de ceea ce se întâmpla acum trei luni, Spania împrumută astăzi bani de pe piaţă cu dobânzi mai mari decât Italia.

La originea acestei situaţii se află divergenţele privind previziunile de deficit pentru anul în curs. De cum a fost încheiat pactul bugetar european, la începutul lunii, şeful conservator al Guvernului central spaniol a anunţat că-şi va construi bugetul pe o previziune de deficit cu aproape un punct şi jumătate mai mare decât cifra iniţială.

Sesizată deîndată, Comisia Europeană i-a impus lui Mariano Rajoy diminuarea cu o treime a acestei cifre. Mai mulţi analişti se întreabă însă unde se vor găsi banii, unde se vor face economiile pentru a respecta noile reguli. Conjunctura economică a ţării ne împiedică să facem previziuni fiabile; o certitudine însă, confirmată şi de banca centrală a Spaniei: ţara este din nou în recesiune, situaţie care se va pre

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 2 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 3 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 4 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 5 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 4 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Ce salariu va avea Papa Leon al XIV-lea

HotNews acum 45 minute
Papa Leon al XIV-lea, născut Robert Prevost, ar putea să calce pe urmele lui Jorge Mario Bergoglio și să renunțe la salariul rezervat pontifului, scrie duminică Il Messaggero. Conducătorul suprem al Bisericii Romano-Catolice, de fapt, nu primește un

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 6 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

Vremea

București
acum

lun.

8°/19°
mar.

9°/16°
mie.

8°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/16°
mie.

7°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

10°
lun.

9°/15°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/18°
Timisoara
acum

lun.

1°/18°
mar.

5°/18°
mie.

6°/19°
joi

8°/21°