Regizorul Cristi Puiu nu s-a dus să-şi ridice premiile Gopo pentru filmul Aurora. Iar casa lui de producţie, Mandragora, a retras încă de la preselecţie producţiile proprii care ar fi trebuit să intre în atenţia juriului. Un juriu care a mers mai departe însă, luînd în calcul şi filmele care refuzau înscrierea. Cristi Puiu acceptă sintagma „industria românească de film“ ca pe o glumă amară şi consideră că astfel de gale sînt un soi de tichie de mărgăritar sau o formă de fanfaronadă. Unii îl înjură pe chestia asta. Alţii cred că face pe nebunul şi ţine morţiş să fie antipatic, doar ca să aibă o poziţie recognoscibilă în peisaj. După cum există şi unii care se solidarizează, mai mult sau mai puţin tacit, dar musai vizibil, cu opiniile critice ale lui Cristi Puiu, doar ca să decoreze cu ceva credibil nişte mici fronde planificate acasă, în bucătărie. Ce s-o mai lungim?! Totul e în legea noastră. Orice e suspect. Totul e necurat sau are o vină ascunsă. Şi toţi afirmăm, unii despre alţii, că sîntem nişte frustraţi care pierd orice tren posibil. Nişte incompetenţi care joacă, uneori extrem de convingător, competenţa. Punct. Cam pe aici, discuţiile se termină, şi lumea merge la culcare aproape senină, cu senzaţia unei mici uşurări.
DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă"Însă tensiunea e doar parţial eliberată. Tot ce e mai greu, mai profund, mai depus cu temeinicie în igrasiile pereţilor interiori rămîne. Şi iese la suprafaţă iar, din cînd în cînd, la ocazii. În momente în care cinematografia de la noi îşi aminteşte de ea însăşi, ca breaslă, ca nostalgie a unei posibile comunităţi. Şi-ntr-o mare sărăcie, într-un spaţiu public deseori caricatural, toată nevoia, toată tristeţea, tot provizoratul se îmbracă în haine de sărbătoare şi se autodenumesc
