Abandonaţi de Băsescu şI fituiţi de premierul cu priviri jucăuşe, pedeliştii au devenit folchişti şI telenovelişti. Zborul lui Frunzăverde a declanşat un festival de scâncete şI poezele, de dramolete cu ameninţări de vitrion englezesc şI promisiuni patetice. După fuga lui Frunzelu, pedeliştii trăiesc adânc groaza transhumanţei greilor turmei. Întrucât nu bănuiesc cine o mai întinde, pedeliştii încă fideli organizează simpozioane pe teme romantice: dragostea de partid şI trădarea. Reperele iubirii necesare PDL au fost decise la vârf: vântul, apa, pietrele. Definite de Boc, vântul bate, apa trece, pietrele rămâne.
Principiul pedelist suprem rămâne sufletul: orice ar fi, un pedelist adevărat nu-şi vinde sufletul. Vinde aurul, cuprul, energia...Până la suflet. Sufletul n-are comision, nu dă şpagă. Acuzaţiei inteligente cum că “Frunzăverde a trădat două crezuri scrise şI nescrise ale pedeliştilor” (Boc) i-a răspuns corespunzător Paleologu jr., alo, Bocule, baţi câmpii, “partidul nu are crez, nu e biserică”.
Obişnuit să moţăie pe Animal Planet, Cezar Predă suferă ca părăsit în junglă: “PDL este un animal politic rănit, dar PDL este unul dintre cele mai puternice animale de pe pământ. Este un leu, un leu rănit, nu e pisică....”.
Are dreptate, până şI o pisică mai răsărită, aşa cum e Cruduţa, tot ar prinde în sondaje mai vârtos de zece la sută. Plus - minus marja de eroare. Viforosul Cezărică declanşează furtuna. Când ai scos sabia din teacă şI l-ai rănit, animalul PDL are capacitatea să te mănânce şI aşa va face. Topica deputatului era mai complexă, nu se prea înţelegea de unde are leul teacă şI dacă te mănâncă sau ţi-o-nfige. Emoţia cezariană ajunge la apogeu pe final: nu mor leii când vor pisicile.
Desigur, sunt şI minţi lucide în PDL. Cum ar fi de pildă renumitul Ioan Oltean, fantele cu mustaţă de frizer în excursie, care bâzâi