- Editorial - nr. 984 / 29 Martie, 2012 Ungurii insisi au considerat de la bun inceput Transilvania ca o prada prea mare pentru puterile lor. De aceea, cucerirea ei a durat peste trei secole (XI-XIII) si n-ar fi fost posibila fara aportul Vaticanului, care a transformat statul ungar proaspat increstinat in varf de lance impotriva ortodoxismului. Daca toate cele trei tari romanesti ar fi urmat, cum era firesc, cursul religios al vadului latin din care fac parte, cu siguranta istoria noastra s-ar fi scris cu totul altfel. Descoperindu-i valoarea si resursele acestui pamant binecuvantat de Dumnezeu, si pentru ca acest teritoriu era mai mare (101.000 kmp) decat cel al patriei cuceritoare (93.000 kmp), ungurii au facut chiar si imposibilul sa nu scape din mana aceasta prada, acceptand in decursul secolelor de dominare tot felul de compromisuri, atat cu statalitatea acestei provincii, obligata sa-i respecte autonomia, cat si cu proprii cuceritori: turcii, apoi austriecii. Asa, de pilda, nelipsiti de imaginatia de a domina, ungurii au facut danii importante, evident din zestrea locuitorilor acestor meleaguri - dintotdeauna romani, pamanturi si alte resurse, secuilor si sasilor pe care i-a adus in mod special in secolele XII si XIII, si amplasat in zone strategice ale provinciei, atat cu scopul de aparare a noilor granite de invadatori, cat si pentru spargerea monolitului valah, in zonele in care simteau nevoia slabirii acestui element, lucru pe care l-au facut cu mare dibacie. Istoria acestor meleaguri a fost martora in decursul veacurilor la sute si sute de "injectari” de populatii alogene, de acest fel, printre romani, tocmai cu scopul diluarii compactitatii si rezistentei lor. Numai in municipiul Cluj-Napoca, in timpul Diktatului de la Viena (1940-1944), ca sa fim mai la zi, au fost masati 30.000 de maghiari si care azi fac parte din populatia acestui oras. Extrem de r